VIDEO Bogdan Oprea, profesor Facultatea de Jurnalism: „Peste 42% din traficul de pe internet este făcut de boți/ Conturile false, intervenții importante pe social media la alegerile prezidențiale din 2019”
Educația digitală la nivel de sistem ar fi necesară încă din clasele primare și, în plus, ar fi nevoie de educație și pentru publicul larg și pentru cei care lucrează în comunicare, consideră Bogdan Oprea, profesor la Facultatea de Jurnalism, Universitatea București. Acesta a menționat activitatea puternică a boților pe conturile principalilor 3 candidați la alegerile prezidențiale din 2019: „Eu nu cred că persoanele care au instrumentat acele conturi au fost conștiente de impactul major pe care aceste acțiuni îl au asupra democrației”, a spus Bogdan Oprea.
Acesta a vorbit la evenimentul „Filmul captivant al știrilor false și cum îl putem demonta”, organizată de G4Media în data de 20 martie.
Principalele declarații:
Un român petrece în medie zilnic 7 ore și jumătate pe internet. Aproape jumătate din timpul când suntem în stare de veghe îl petrecem pe Internet.
Suntem pregătiți pentru ce înseamnă interacțiunile cu ceilalți în spațiul online? Ne pregătește sistemul de educație pentru ce înseamnă pericolele, capcanele pe internet?
În România sunt 12 milioane de conturi active de rețelele de socializare; adică utilizate în mod frecvent.
În ultimii 5 ani Meta a raportat oficial ștergerea oficială a 26 miliarde de conturi false. De 3 ori populația planetei. Proporțiile se păstrează și pentru alte platforme, de exemplu Linkedin.
Peste 42% din traficul pe internet e făcut de boți, nu de ființe umane, majoritatea fiind boți răi. Sunt și boți buni, care ne ajută în interacțiuni cu clienții, dar aproape o treime sunt boții răi, care au menirea de a distorsiona dezbaterile, prin distribuiri, like-uri, comentarii false.
O cercetare de la Oxford Internet Institute în 70 de țări arată că în peste 86% din acestea analizate s-a făcut propagandă online. România nu este străină, o cercetare din 2020 despre alegerile prezidențiale din 2019 făcută la Universitatea București și care analizat conturile principale de Facebook ale primilor trei candidați, practic oficiali în statul român – am identificat postări oficiale de Facebook care au fost distribuite cu până la 40% de conturi false sau, așa cum se numesc în mediul politic, postaci. Dacă peste 40% din postări într-un moment atât de important s-au făcut cu astfel de conturi este unul din principalele argumente pentru cât de importantă este educația media.
Și cred că sunt 2 dimensiuni – e nevoie de bunăseamă, și folosesc prilejul Legilor educației, de educația digitalizată în instituțiile de învățământ încă din primele clase. Cred că dezbaterea publică pe legile educației nu ar trebui să ocolească deloc acest subiect.
Apoi, cred că e nevoie de o educație pentru cei care lucrează în comunicare, ca strategi, consultanți în comunicare. Eu nu cred că persoanele care au instrumentalizat acele conturi erau conștiente de impactul major pe care-l au asupra democrației. Cred că e nevoie de acțiuni, de educare, inclusiv pentru publicul care nu mai este la școală dar iată a cărui cțiuni pot avea impact major asupra democrației.
Studenților mei le dau acest exemplu: La școală, capra cu trei iezi ne învață de mici să nu deschidem ușa oamenilor străini, esențial pentru noi la vârste fragede mai ales, pentru integritatea noastră. Dar cine îi învață pe cei mici la școală să nu deschidă ușile digitale unor boți și să nu cadă în capcanele pe care iată mediul digital le întinde peste tot?
Material publicat în cadrul proiectului „Cine și cum: combaterea dezinformării care îndepărtează cetățenii de proiectul european”, susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) cu atribuții delegate de Comisia Europeană.
Detalii despre proiect, AICI.
—-
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt însă ale autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu