G4Media.ro

GALERIE FOTO Târguri de Florii în weekend, la Muzeul Satului și Muzeul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

GALERIE FOTO Târguri de Florii în weekend, la Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român

Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român organizează în acest weekend târguri de Florii, cu produse vândute de meșteri populari, dar și cu program artistic.

Târgul de Florii de la Muzeul Țăranului Român are loc în perioada 7 – 9 aprilie, între orele 10.00 și 18.00, iar târgul „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii” de la Muzeul Satului va avea loc în 8 – 9 aprilie, între orele 9.00 și 19.00.

„De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2023, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

De-ale gurii găsiți: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei. Biletele pot fi achiziționate și online pe booktes.com”, se arată în anunțul muzeului.

„Vă invităm să vă alăturați evenimentelor de primăvară la târgul «Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii», care se va desfășura în zilele de 8 și 9 aprilie 2023. În afară de tradiționalul târg al meșterilor populari, cei care ne trec pragul în această perioadă vor putea participa la diverse activități: lansare de carte, demonstrație de pictat ouă de Paști, demonstrație de bătut toaca, spectacol de pricesne și multe altele.

Pe Scena Dumitra vor evolua artiști și ansambluri de muzică populară românească precum Ion Crețeanu, Narcisa Băleanu, Florin Pârlan, Maria Băndoiu, Gabriel Dumitru, Florin Ologeanu, Ansamblul Fluierașii de la Merișani, Ansamblul Acidava, Ansamblul Călușarii, Fanfara Telciu.

Cei interesați de povești vor putea participa la atelierul de storytelling organizat de autoarea Cristina Andone, membru al asociației De Basm. Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și unul dintre cei mai titrați autori de cărți pentru copii. Mai multe detalii, aici: https://muzeul-satului.ro/events/o-poveste-pentru-fiecare-atelier-de-storytelling/.

Deoarece ne vom afla cu o săptămână înaintea Sărbătorilor pascale, Părintele Gruia Mihail Zamfirescu ne va vorbi despre semnificația Paștilor, cel mai important praznic din calendarul creștin. Duminică, 9 aprilie, începând cu ora 9:00, la Biserica Turea din Satul Nou va avea loc Sfânta Liturghie de Florii.

În cele două zile ale evenimentului, între orele 9:00 și 19:00, meșterii populari vă vor aștepta pe aleile muzeului cu obiecte de artizanat”, a anunțat Muzeul Satului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...