G4Media.ro

Cum a fost reflectat în presa olandeză cazul românului care acuză că…

sursa foto: Unsplash

Cum a fost reflectat în presa olandeză cazul românului care acuză că a fost victima rasismului la un hotel din Tilburg

Alexandru Hegyi a acuzat o pensiune din orasul olandez Tilburg că i-a respins cazarea pe motiv că este român și ”românii sunt infractori”. Cazul a luat amploare, Ministerul român de Externe a reacționat public, iar pensiunea a fost eliminată de pe Booking. În presa olandeză cazul a fost prezentat în moduri diferite și cu abordări diferite.

Omorepbrabant.nl relatează că „O pensiune refuză oaspeții din România, intervine site-ul de rezervări”. Publicația transmite faptul că „O pensiune din Tilburg a refuzat recent un student din România din cauza originii sale”.

De asemenea, din cercetările pe care aceșia le-au realizat a reieșit faptul că „aceasta este politica standard a proprietarului, care spune că face acest lucru în urma unor <<acorduri cu municipalitatea>>”. Municipalitatea însă, neagă acest lucru ferm.

Publicația susține de asemenea că în urma solicitărilor făcute către Booking referitoare la cazul românului, platforma a eliminat pensiunea: „Booking.com a eliminat B & B de pe site-ul lor după întrebările adresate de Omroep Brabant”.

Ziarul NL Times titrează „Tilburg B&B anulează rezervarea unui bărbat susținând că nu acceptă români”. Agenția de presă relatează cazul unei pensiuni din Tilburg care a anulat rezervarea unui bărbat pe motiv că este român.

Aceștia au prezentat obiectiv cazul, inclusiv cum tânărul a raportat problema către Booking.com, care a eliminat B&B Bosscheweg de pe site în timpul investigației. De asemenea, se precizează că asta nu este primul eveniment de acest fel din Olanda. În 2021, municipalitatea din Medemblik a ținut prima pagină a ziarelor atunci când agentul imobiliar Match Makelaars a afirmat într-un anunț de închiriere că orașului „nu-i plac străinii” și că are o „politică anti-migranți”.

Ziarul NOS Nieuws arată cum „O pensiune din Tilburg refuză un oaspete român din cauza originii sale”. Această publicație a avut o perspectivă ușor diferită despre cazul românului, arătând explicațiile invocate de proprietari, care ar fi stat la baza deciziei municipalității de a interzice români.

„Televiziunea locală scrie că proprietarul are o amendă neplătită de 25.000 de euro pentru că românii au permis prostituatelor ilegale să lucreze din locuința sa. La începutul anului trecut au avut loc raiduri la mai multe pensiuni, inclusiv la pensiunea în cauză. De la acestea ar fi pornit acordul cu municipalitatea. Într-o scrisoare li s-ar fi recomandat să nu mai permită accesul românilor”, se arată pe NOS. Nu este clar însă dacă acuzațiile au fost probate.

DutchReview transmite: „O pensiune din Tilburg refuză oaspeții români (și noi nu suntem aici pentru asta)”. Publicația a condamnat ferm acțiunile pensiunii: „În urma cercetărilor efectuate de Omroep Brabant, acest tip de discriminare nerușinată pare să fie o procedură standard pentru proprietarul acestui B&B.

Ca urmare, unitatea de cazare a fost eliminată de pe Booking.com”. De asemenea, publicația confirmă informația prezentată de NOS, conform căreia proprietara pensiunii îi refuză pe toți românii care vor să se cazeze la ea din cauza faptului că aceasta plătește încă o amendă de 25.000 de euro pentru că unii români au avut cândva lucrători sexuali ilegali care operau în unitatea ei de cazare.

Potrivit proprietarului B & B, măsurile discriminatorii pe care le ia în mod categoric sunt rezultatul unui acord cu municipalitatea din Tilburg. Într-o scrisoare, i s-ar fi cerut să nu mai găzduiască români.

De asemenea, DutchReview a prezentat și faptul că politicienii sunt, de asemenea, îngrijorați. Nermin Agovic, consilier GroenLink, este îngrijorat de normalizarea discriminării. El i-a adresat câteva întrebări cu privire la acest caz consiliului municipal din Tilburg și a luat legătura cu Alexandru personal. (https://www.instagram.com/p/CqjaeaxD-6s/)

Dutch News.nl scrie „Unui student i s-a anulat rezervarea unei pensiuni din cauza politicii „fără români”. Dutch News transmite faptul că proprietara unei pensiuni care a refuzat un student român din cauza naționalității sale a declarat că nu a avut de ales din cauza unui acord cu consiliul local.

Aceștia au preluat informația prezentată anterior, bazată pe cercetările efectuate de Omroep Brabant, conform cărora „a convenit cu consiliul să refuze orice solicitare din partea cetățenilor români, după ce a fost amendată cu 25.000 de euro pentru că a permis româncelor să folosească camerele sale pentru prostituție ilegală”.

Publicația arată cum Consiliul din Tilburg a negat că proprietarului i s-a interzis să găzduiască români: „Proprietarul acestui B&B a mai fost implicat în trecut în prostituție ilegală și a fost amendat. Despre orice alte măsuri pe care le ia nu știm nimic”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului din Tilburg. De asemenea, DutchNews adaugă faptul că pensiunea a fost eliminată de pe Booking.com în urma scandalului provocat.

Inclusiv Ministerul Afacerilor Externe din România a reacționat în acest caz:

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Haga, s-a autosesizat prompt, de îndată ce informațiile referitoare la caz au apărut în mass-media, cu privire la situația unui cetățean român a cărui rezervare la o unitate de cazare din localitatea Tilburg, Regatul Țărilor de Jos, ar fi fost anulată pe motiv că unitatea de cazare nu ar mai primi cetățeni români, în baza unei înțelegeri cu municipalitatea din localitatea Tilburg”, se arată într-un comunicat al MAE.

„Dragă oaspete

Iți multumim pentru rezervare. Dar, din păcate avem o înțelegere cu municipalitatea din Tilburg, hotelul nostru nu mai acceptă români”, este mesajul pe care tânărul l-a primit ca motivare a anulării rezervării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...