G4Media.ro

USR acuză PSD și PNL că a luat decizii prin care România…

Foto: Facebook/CE Oltenia

USR acuză PSD și PNL că a luat decizii prin care România importă energie de două ori mai scumpă decât cea din producția internă

USR îi cere ministrului Energiei, Virgil Popescu, să demareze investițiile în energie și arată că România s-a transformat din producător de energie în importator. Prețurile la care importăm sunt de două ori mai mari decât cele la care producem intern, deși România ar avea capacitatea să producă suficientă energie pentru a-și acoperi nevoia internă și la un cost mai redus decât cel din import, potrivit deputatului Radu Miruță.

El arată că în 2022, România a importat 6 TWh energie electrică, aceeași cantitate produsă de Complexul Energetic Oltenia, în condițiile în care, prin ”managementul prost al PSD și PNL”, CEO a ajuns să funcționeze cu aproximativ 30% din capacitatea autorizată. Energia din import a fost de două ori mai scumpă decât cea produsă, din cărbune, în bazinul Oltenia. Mai exact, în 2022, prețul mediu al energiei electrice importate a fost de 1.514 lei/MWh, iar CEO a avut un cost mediu de producție în jurul valorii de 700 lei/MWh, incluzând în acest cost și prețul certificatelor de carbon asociate taxei de poluare.

„CE Oltenia, cu ce este autorizat să funcționeze , poate produce de două ori mai multă energie decât importă România, dar grupurile energetice stau oprite fiindcă niște politicieni gargaragii de la PSD și PNL doar se plâng, doar se prefac preocupați. Culmea absurdului: importăm energie de două ori mai scumpă decât producem la Complexul Energetic Oltenia. De ce? Pentru că așa vor PSD și PNL”, spune Miruță.

Potrivit raportului lunar de piață al OPCOM, nu doar energia produsă la CEO este mai ieftină decât cea de import, ci toată energia produsă în România. Mai exact, potrivit OPCOM, prețul mediu ponderat, calculat din 80% din vânzările pe anul 2022, a fost de 1.060 lei/MWh pentru energia produsă în România. În același an, România a importat energie la un preț mediu de 1514 lei/MWh, cu 50% mai scump decât prețul de vânzare din producția internă.

Toate aceste diferențe sunt, în final, suportate de fiecare cetățean prin costul din ce în ce mai mare al vieții, în vreme ce statul doar a făcut profit. Anul trecut, din creșterea prețului la energie, Guvernul a încasat suplimentar peste 10 miliarde de euro, a plătit pe plafonare 4,5 miliarde, iar cu banii câștigați a făcut zero investiții. Și în 2023, până acum, nu au bugetat, oficial, un plan de investiții.

”De fapt, aceasta este problema principală: lipsa de investiții ne crește facturile la energie. Restul explicațiilor sunt minciuni. În ultimul deceniu, România nu doar că nu și-a mărit capacitatea de producție, nu doar că nu a ținut-o constantă, dar a pierdut aproape 30% din capacitatea de producție, iar cei responsabili nu-și asumă efectele”, a spus Radu Miruță.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Black Sea Oil &Gas a confirmat productia de gaze naturale extrase din Marea Neagra. Iunie. 2022. Unde sunt consumate aceste gaze ?

    https://www.blackseaog.com/ro/black-sea-oil-gas-a-inceput-productia-de-gaze-din-proiectul-mgd/

  2. Și uite așa ,facturile sunt umflate artificial de comuniști .Sa trăiți bine

  3. Usr a negociat Pnrr….asta e minciuna acum.
    Unde erau Pnl si Psd in 2020? Dormeau pe ei?!? Pnl era fix la guvernare iar Psd partidul majoritar din Parlament.

    Acum cand dau din colt in colt, zic ca s-a negociat prost Pnrr….dupa 2 ani. Jenant! Tipic Psd…

  4. Du-te inapoi la Moscova si ia si restul AURistilor cu tine.