G4Media.ro

„Religia poate fi o disciplină la examenul de Bacalaureat”, afirmă ministrul Educației,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

„Religia poate fi o disciplină la examenul de Bacalaureat”, afirmă ministrul Educației, Ligia Deca

Şcolile de corecţie nu sunt o soluţie, iar Religia poate fi o disciplină la examenul de Bacalaureat sunt concluzii preliminare transmise miercuri de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la finalul unor dezbateri-maraton la Comisia de educaţie a Camerei Deputaţilor, la care au participat reprezentanţii cultelor religioase, ai profesorilor şi inspectorilor şcolari, transmite Agerpres.

„S-a discutat şi în această după-amiază care pot fi măsurile practice, pragmatice pentru combaterea violenţei în şcoli. S-a agreat, inclusiv aici, că exmatricularea fără drept de reînmatriculare sau aşa-numitele şcoli de corecţie nu sunt soluţii care să rezolve cauzele problemelor. Am discutat alte tipuri de soluţii care ar putea ajuta, inclusiv echipe multidisciplinare, inclusiv măsuri concrete de camere de reflecţie, ajutor, consiliere psihologică, lucrul cu familia. Practic, inclusiv, Asociaţia Psihologilor din România s-a poziţionat public şi a spus că măsurile extreme care au fost experimentate în alte sisteme de învăţământ nu au adus rezultatul scontat şi nu au adresat cauzele. Iar aici am avut o serie de sugestii foarte bune venite din partea unor lideri de şcoală, din partea unor profesori universitari (…) care sunt convinsă că se pot transforma în amendamente sau în legislaţie secundară, pentru că sunt multe chestiuni care ţin de regulamente”, a explicat ministrul Educaţiei, la finalul discuţiilor.

Referitor la discuţiile cu reprezentanţii cultelor religioase, ministrul a amintit că în acest moment pachetul legilor Educaţiei se află în dezbatere parlamentară. „Comisia de învăţământ a avut aici rolul de a asculta şi de a da un punct de vedere tehnic. (…) Ce am făcut noi a fost să explicăm raţionamentul pentru care unele prevederi au fost acceptate în procesul de consultare, inclusiv cu reprezentant cultelor şi alte prevederi nu au putut fi preluate”, a menţionat Deca.

„Religia poate fi o disciplină la examenul de Bacalaureat. Ceea ce am ridicat noi sunt întrebări tehnice – ce probă ar putea să includă această disciplină, dacă este o probă în plus, dacă trebuie eliminată o altă probă. Deci trebuie să discutăm pe concret tehnic să vedem în ce măsură această sugestie din partea reprezentanţilor cultelor poate fi introdusă în lege. (…) De exemplu, avem agreat ca prin ordine de ministru să preluăm prevederile care se află acum în protocoalele între statul român şi culte religioase, care se referă la specificitatea fiecărui cult. De asemenea, conducătorii liceelor cu profil vocaţional teologic primesc un aviz, o binecuvântare din partea fiecărui cult în parte. În învăţământul superior specializările care funcţionează cu profil teologic se află în dublă coordonare. (…) Avem acolo o serie de chestiuni care ţin de specificul cultului, de dogmă, de sistemul de valori în care sunt introduse în capitolul de învăţământ confesional şi se recunoaşte că acest specific se reflectă şi în activitatea şcolii. Sigur, solicitările reprezentanţilor cultelor se află parţial în actul legislativ, în propunerea de lege. O parte dintre ele nu au putut fi introduse”, a detaliat ministrul Educaţiei.

Potrivit acesteia, „nu există un paragraf care să facă referire la diversitatea de gen, ci există definiţia diversităţii în Educaţie care vorbeşte despre promovarea atitudinilor tolerante şi fructificarea diversităţii copiilor”.

„În România avem diversitate culturală, lingvistică, etnică, religioasă şi este normal ca fiecare copil să fie preţuit pentru identitatea sa. Nu este normal, de exemplu, să considerăm un copil stângaci şi mai prejos decât un copil dreptaci sau un copil din rural faţă de un copil din urban. Sunt convinsă că şcolile din România au nevoie să se concentreze pe acest caracter divers, pe individualitatea fiecărui copil”, a mai transmis Ligia Deca.

Întrebată ce măsuri se pot lua pentru profesorii care sunt agresivi, ministrul Educaţiei a amintit că o măsură imediată introdusă în Legea învăţământului preuniversitar este că acele cadre didactice care sunt cercetate disciplinar sau au un proces pe rol vizavi de violenţă şcolară nu vor mai preda la clasă, nu vor mai lua legătura cu elevii, urmând să desfăşoare activităţi administrative sau de altă natură în şcoală. „Dar, elevii nu vor mai fi expuşi contactului cu acel cadru didactic până când nu se clarifică situaţia, până când cercetarea disciplinară sau procesul în instanţă nu ajunge la o concluzie, concluzie care se poate stabili fie desfacerea contractului de muncă, fie, dacă nu se confirmă acuzaţiile, reîntoarcerea în colectiv”, a precizat Deca.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Si pupatul moaștelor nu?

    • Ba da…dar cu plecăciune înainte de pupat.
      Am văzut cu toții că doamna știe cum este cu plecăciunea.

  2. Înțeleg că fiecare politician poate/trebuie să aibă credința lui, dar chiar să fii sluga BOR mi se pare jenant. Cum scoate pe gură Biserica ceva, imediat se găsește un politician să aprobe. Grețos din cale-afară. Până la urmă ar trebui să fim un stat laic. Sau nu ?

  3. Calitatea procesului de învățământ a tot scăzut. Religia la BAC va fi popa care cântă la mormantul scolii românești.

  4. Romanii inghit orice si voteaza PSDNLAUR din nou. Un popor de nimic.

  5. Cite dosuri a pupat doamna ministru pina a acupat acest pot ? O cupa locul unui om deschis la minte .

  6. romanii in general nu au multe traditii si valori. Religia e unul din alea putine. Adica la un adolescent de la tara sau dintr-un oras mai mic o sa i se para interesant sa dea examen din Religie, doar n-o sa invete fizica sau chimie care nu-l ajuta in viata. Vai de steaua lor de amarati.