G4Media.ro

Deputat pe listele UDMR, József Kulcsár-Terza anunță înființarea unui nou partid în…

sursa foto: Facebook/József Kulcsár-Terza

Deputat pe listele UDMR, József Kulcsár-Terza anunță înființarea unui nou partid în Transilvania: Forţa Civică Maghiară / Partidul a fost înființat din inițiativa unor „personalități publice”, nemulțumite că „structurile politice existente nu țin seama de nevoile cetățenilor cu orientare naționalistă”

Iózsef Kulcsár-Terza, ales deputat la al doilea mandat în Parlamentul României pe listele UDMR, anunță înființarea unui nou partid în Transilvania, sub numele de Forţa Civică Maghiară (FCM).

Noul partid se definește ca fiind “succesorul spiritual” al Partidului Civic Maghiar (PCM), înfiinţat în urmă cu 15 ani, unificat anul trecut cu Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi integrat în Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT), conform unui comunicat de presă.

József Kulcsár-Terza, cunoscut pentru pozițiile sale vehemente privind acordarea autonomiei ținutului secuiesc, a anunțat că înregistrarea noului partid Forța Civică Maghiară (FCM) a fost aprobată de Tribunalul Bucureşti în 15 martie.  Decizia a devenit definitivă din punct de vedere juridic la 28 martie, iar FCM a fost trecut în registrul partidelor politice, a transmis deputatul, care se prezintă, deocamdată, preşedinte interimar al FCM.

FCM ar fi fost înfiinţat la iniţiativa unor “personalităţi publice active”, conform comunicatului publicat de Agenția MTI, personalități care ar considera că structurile politice existente nu sunt potrivite pentru activităţile lor.

„Am creat o organizaţie politică care ţine cont de evenimentele care au loc în Europa, de aspiraţiile politicii naţionale a guvernului ungar şi de nevoile cetăţenilor cu orientare naţionalistă care au fost abandonaţi sau excluşi, precum şi de principiul +există un timp şi un loc pentru competiţie şi un timp şi un loc pentru cooperare+”,  se precizează în comunicatul transmis de “membrii fondatori ai Forţei Civice Maghiare” şi de József Kulcsár-Terza, fost lider al organizaţiei covăsnene a PCM, în prezent deputat UDMR.

Parlamentarii PCM au făcut din problema autonomiei un “subiect de conversaţie în discursul public” din România, deoarece au depus de două ori în Parlament proiectul de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Iniţiativa a fost respinsă de fiecare dată de legislativul de la Bucureşti. De asemenea, fondatorii FCM au anunţat că se pregătesc pentru alegerile din România din 2024.

József Kulcsár-Terza din Sfântu Gheorghe a obţinut primul său mandat de deputat în legislativul de la Bucureşti în 2016, pe baza unui acord de colaborare între UDMR şi PCM. La alegerile parlamentare din 2020, el a obţinut un nou mandat, în urma unui acord între UDMR şi AMT, alături de Zoltán Zakariás, ales recent preşedinte al AMT, informează Agenția MTI.

Potrivit datelor accesibile pe site-ul Tribunalului Bucureşti şi publicate de Krónika, printre membrii fondatori ai noului partid se numără şi László György Mezei, István Kurtuly şi Lajos András Incze. Sediul central al partidului este înregistrat la Satu Mare, iar simbolul acestuia este o flacără stilizată.

Portalul de ştiri clujean Maszol.ro a relatat despre înfiinţarea partidului sub titlul “Opoziţia opoziţiei – un nou partid creat de cei care nu au fost de acord cu fuziunea între PPMT şi FCM”, scriind că József Kulcsár-Terza a înfiinţat în decembrie 2019 – cu un an înainte de ultimele alegeri – Mişcarea Civică Transilvană, în urma conflictelor de interese din cadrul PCM, împreună cu politicienii excluşi din acest partid sau marginalizaţi în interiorul partidului; apoi, după ce a ajuns la o înţelegere cu conducerea partidului şi a primit asigurări că poate candida din nou, s-a distanţat de organizaţia întemeiată de el, mai relatează MTI.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Mda.. un fel de aur unguresc. De-acuma se pot scuipa aurarii de ambele etnii între ei prin parlament. Circ garantat.

  2. Fentă! La alegeri vor bate cu toții palma sub umbrela FIDESZ-UDMR și vor candida pe aceeași listă. Așa a fost și cu celălalt partid PCM care ci-că a rupt udemereul. Prosteli și obsesii finanțate de la Budapesta

  3. Initial, m-am enervat, apoi mi-am dat seama ca e foarte bine! Se impart alea 5-6 procente ale lor la cat mai multe partide etnice (mie imi miroase a anticonstitutional criteriul etnic in materie de „partide”, dar cine-s eu ca sa…). Poate in felul asta mai scapam de ei in Parlamentul Romaniei si migreaza acolo unde-si au locul, in Ungaria.

    • În Europa partide politice pe criterii etnice există în Belgia, Bulgaria, Bosnia, Croația, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Polonia, Turcia, Serbia, Suedia, Slovacia, Spania, Ucraina

  4. Dupa 33 de ani au inceput sa se prinda si astia.

  5. UDMR = Magyar P$D
    FCM = Magyar AUR

  6. Petru Clej, poate că așa e dar ai cumva știință că vreunul dintre partidele pe criterii etnice din țările pe care le-ai menționat să ceară autonomia ținutului în care este sau, și mai rău, să-și decolare simpatia și dragostea față de o anumită țară? Nu cred. După cum nici nu cred că președintele sau prim-ministrul vreunei țări să provoace și aproape să amenințe țara de unde ar fi partidul respectiv. Și t convins că ar fi puși cu botul pe labe în secunda a doua. Doar la noi sunt destule javre și jigodii care au uitat și uită că s-au născut în țara asta care se cheamă ROMÂNIA,care uită că și copiii lor tot în România au făcut ochi și primul pas pe pământul țării ăsteia l-au făcut. Pe pământul ROMÂNIEI. Problema e alta și proverbul ăla românesc,cu ce înseamnă facerea de bine li se potrivește ca o mănușă.