G4Media.ro

Parlamentarii aleg conducerea ANRE. Cine sunt candidații și favoriții

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Parlamentarii aleg conducerea ANRE. Cine sunt candidații și favoriții

Deputații și senatorii urmează să numească, miercuri, mai mulți membri din conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, inclusiv șeful instituției, unde favorit este constănțeanul George Niculescu. G4Media a scris în exclusivitate cine sunt candidații pentru șefia instituției.

Astfel, parlamentarii vor alege, începând cu ora 13:00, dintre Niculescu (PNL), actual secretar de stat în Ministerul Energiei, și Radu Florin Porumb (susținut de USR), Sorin Bumb (senator PNL, vicepreședintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat), Cornelia Sulger (membru actual al comitetului de reglementare ANRE, fostă candidată PSD la alegerile parlamentare), Scarlat Iriza (fost deputat și senator PSD de Gorj), Gabriela Moroianu (ziaristă, deține site-ul Focus Energetic), Zoltan Nagy-Bege (actual vicepreședinte ANRE, susținut de UDMR), Florențiu Vintilă (actual director în cadrul ANRE), Adrian Borotea (vicepreședintele RWEA, Romania Wind Energy Association, fost vicepreședinte ANRE), Daniel Bogdan (șef serviciu la HIDROSERV) și Gheorghe Daniel Gheorghe.

Așadar, miercuri vor fi aleși în şedinţă de plen comună preşedintele, un vicepreşedinte şi doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

George Niculescu, actual secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, este favorit pentru preluarea funcției de președinte al ANRE (Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie) – arbitrul pieței energetice, potrivit informațiilor G4Media. El și-a depus candidatura marți, chiar înainte de termenul-limită stabilit de Parlament.

El ar urma să fie votat de coaliția PSD-PNL-UDMR, după ce PSD ar fi cedat liberalilor postul de președinte al instituției. Până acum, președinte a fost Dumitru Chiriță, susținut de PSD, criticat dur pentru absența totală din dezbaterile legate de criza facturilor.

În schimb, PSD ar urma să facă propunerea pentru șefia ANCOM, arbitrul pieței telecomunicațiilor.

George Nicolescu (43 de ani) a fost numit secretar de stat în Ministerul Energiei în martie 2021, practic odată cu instalarea guvernului Ciucă.

Potrivit informațiilor G4Media, el a participat din partea guvernului la negocieri atât cu guvernul SUA (cooperarea în domeniul nuclear), cât și cu Comisia Europeană pe dosare precum tranziția energetică.

Este membru în Comitetul de supraveghere al Hidroelectrica și în consiliile de administrație ale companiilor cu capital de stat Nuclearelectrica și Administrația Porturilor Maritime SA, posturi la care va trebui să renunțe dacă va deveni președintele ANRE. A fost membru în consiliile de administrație de la Damen Shipyards și Romgaz.

În perioada 2020-2021 a fost director general al companiei CDG SRL din Giurgiu, specializată în producția și vânzarea de energie electrică.

Între 2019 și 2020 a fost prefectul județului Constanța, anterior lucrând atât în mediul privat, cât și la Primăria Eforie și Consiliul Județean Constanța.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu avem nici o surpriza.

  2. Sunt unul si aceiasi.