G4Media.ro

Petre Daea anunță că se va întâlni vineri față în față cu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Petre Daea anunță că se va întâlni vineri față în față cu omologul său ucrainean, pentru a găsi și alte soluții pentru tranzitul de cereale

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat miercuri seară, în conferință de presă, că se va întâlni cu omologul său ucrainean vineri, la solicitarea acestuia, pentru a găsi și alte soluții pentru tranzitul cerealelor ucrainene.

Deși conferința ministrului Daea a fost anunțată la ora 19:00, aceasta a început în jurul orei 21:30. Încă de la început, ministrul Agriculturii a anunțat că nu primește întrebări și a citit de pe foaie un comunicat de presă cu desfășurătorul zilei de miercuri.

Context

Ministrul Petre Daea l-a informat miercuri pe omologul său ucrainean că România va sigila și monitoriza toate transporturile de cereale din Ucraina, iar Autoritatea Sanitar-Veterinară (ANSVSA) va controla direct în vamă nivelul de pesticide din produsele ucrainene, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Totodată, ministrul Daea i-a cerut ministrului ucrainean Mikola Solski să găsească rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale, floarea-soarelui și rapiță) către România.

Daea a mai transmis că România va permite în continuare tranzitul de cereale ucrainene.

Comunicatul integral al Ministerului Agriculturii:

Ministrul Agriculturii Petre Daea a avut astăzi, 19 aprilie 2023, o discuție în format online cu omologul ucrainean Mikola Solski, având ca subiect măsurile pe care România le va lua pentru protejarea fermierilor români ca urmare a comerțului cu cereale și semințe oleaginoase din Ucraina. La discuții a participat și președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

În cadrul convorbirii, ministrul Petre DAEA i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene. Ministrul DAEA a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale.

Totodată, ministrul Daea a transmis părții ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români. De asemenea, ministrul ucrainean a fost înștiințat că de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniștrii agriculturii din cele cinci State Membre (RO PL HU BG și SK) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță.

De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se așteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituțiilor europene de către cei 4 prim-miniștri din UE și de către președintele Bulgariei cu privire la soluțiile identificate pentru problemele fermierilor și ale pieței.

Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la București, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluții pentru ambele părți.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Iti dai seama ce-o sa tremure ala cand o sa se priveasca fata in fata cu marele daia ?1?

  2. Era să zic că nu știu cum o să vorbească cu omul ăla, poate doar prin semne. Dar mi-am dat seama că probabil ăsta rusește știe, are școala făcută când trebuie și unde trebuie pentru asta. Alte limbi de anvergură mondială nu știe.

  3. Prima data facem propaganda sa dam bine la mintea electoratului apoi rezolvam problemele.
    Macar sa le rezolvati ca demult am observat ca numai propaganda e de voi.

  4. La sunat Iohanis si i-a spus sa taca . Ministru papagal .