G4Media.ro

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și…

Sursa foto: Unsplash / John Tuesday

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților, potrivit unui amendament susținut și de ministrul Educației și votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților

Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede că “utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial”. Cei care nu se conformează riscă să li se confiște telefonul sau dispozitivul. Pentru elevii de liceu, lucrurile nu se schimbă din acest punct de vedere, reglementarea privind utilizarea telefoanelor mobile fiind prevăzută tot în ROFUIP, ca până acum, potrivit unui alt amendament adoptat luni în comisie. O serie de sancțiuni pentru elevi au fost reglementate prin amendamente aduse la legile Educației.

Potrivit amendamentelor susținute și de Ministerul Educației, în cazul în care un elev este exmatriculat temporar sau pe parcursul unui an școlarbeneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale.

Potrivit unui amendament adus de Ministerul Educației, partidele din coaliție, minoritățile și AUR, este menționat explicit în proiectul legii învățământului Preuniversitar că elevilor din preșcolar, clasele primare și gimnaziu le este interzis să folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive în timpul orelor de curs. În cazul în care acestea sunt găsite asupra elevilor, dispozitivele pot fi confiscate și predate părinților, mai arată amendamentul aprobat luni. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.

Citește mai mult pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...