Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului despre împăcarea dintre ÎPS Teodosie și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: Prima mare controversă în Biserică a fost între Petru şi Pavel. Aşa că nu cred că Înalt Prea Sfinţitul nu s-ar împăca cu domnul Vasile Bănescu
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, crede că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie se va împăca cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, precizând că cei doi sunt fraţi şi nu au ceva de împărţit.
Tănăsescu a menţionat că se întâmplă uneori ca în dialog unii să se mai aprindă şi ”să mai aducă şi alte vorbe”.
Celebrarea Paştelui la aceeaşi dată cu catolicii este motiv de dispută între arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, şi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.
Eugen Tănăsescu a fost întrebat marţi, la Prima News, dacă el crede că se vor împăca Arhiepiscopul Tomisului şi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
“Evident, sunt fraţi. Nu cred că au ceva de împărţit. Se întâmplă uneori în dialog unii să se mai aprindă, să se mai aducă şi alte vorbe. Cred că se va împăca. Cum a zis domnul Bănescu, Sfântul Sinod va lua în discuţie probabil această chestiune dat fiind apropierea jubileului celor 1.700 de ani. Nu văd un război. Prima mare controversă în Biserică a fost între Petru şi Pavel. Aşa că nu cred că Înalt Prea Sfinţitul nu s-ar împăca cu domnul Vasile Bănescu”, a declarat Eugen Tănăsescu.
El a mai precizat că există resursele ca cele două părţi să se împace.
“Am văzut că şi pe online oamenii sunt înfierbintaţi, se aruncă acuze, pare un război între intelectuali şi neintelectuali, între o parte a clerului şi altă parte. De ambele părţi au fost tonuri ridicate şi cred că se va calma temperatura că avem resursele astea să ne împăcăm”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului a declarat săptămâna trecută că Vasile Bănescu „este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune (…), care vorbeşte chiar împotriva bisericii, (…) are a doua soţie care a fost categoric împotriva religiei”. Declaraţia a venit după ce Vasile Bănescu l-a criticat, spunând că ar trebui „să ascundă cât mai puţine schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră şi caii troieni din discursul public ideologizat”.
Vasile Bănescu a răspuns din nou, vinerea trecută, la afirmaţiile arhiepiscopului: „Minciuna cruntă, insolentă şi obscenă expectorată public, atacul la persoană şi mai ales la familia cuiva, atac alimentat de ură „creştină” şi furie provocată de confruntarea cu realitatea, nu de vreun strop de adevăr, dezonorează total şi zgomotos pe absolut oricine. Când acest oricine e însă un reprezentant oficial al Bisericii, o persoană care s-a compromis personal până la creşterea stufoasă în jurul ei a unui bogat folclor public/ infrabisericesc deloc favorabil, care a polarizat major comunitatea eclezială, sfidând în formă continuată Patriarhia Română, legea, binele comun şi interesul naţional, persoană asociată azi cu simpatia declarată pentru un dictator declarat criminal de război şi în timp cu alte lucruri tenebroase care compromit grav inclusiv instituţia pe care o reprezintă, într-un asemenea nesfârşit de trist şi scandalos caz, situaţia devine una care l-ar putea invita sau chiar constrânge la scuze publice şi pocăinţă. Adevărul, mărturisit sau doar aflat, îl va face liber cândva”.
IPS Teodosie a spus că îi compătimeşte pe catolici, care „nu au Lumină Sfântă”. El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că „Paştele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină”. Patriarhia Română a transmis că este o chestiune care nu ţine de dogmă ci de unitate inter-bisericească, fiind necesare consultări pe această temă.
Propunerea ca Paştele ortodox să fie celebrat odată cu cel catolic a fost făcută de fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi. Diplomatul a argumentat că decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului Rece. Şi profesorul Adrian Papahagi a exprimat un punct de vedere similar.
Teodosie s-a remarcat prin poziții pro-ruse și anti-occidentale în ultimii ani.
În 24 februarie 2022, el a declarat că invazia lansată de Rusia în Ucraina nu este un război de apărare a credinţei şi a gliei, ci unul în care nu a fost destulă diplomaţie.
La începutul anului 2022, Teodosie a afirmat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu este “atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, precizând că este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. ÎPS Teodosie a menţionat că atât Putin, cât şi Medvedev sunt ctitori şi ”noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu