G4Media.ro

Finala Ligii Campionilor la fotbal s-ar putea juca în Statele Unite în…

Sursa foto: Facebook UEFA Champions League

Finala Ligii Campionilor la fotbal s-ar putea juca în Statele Unite în 2026/ Preşedintele UEFA spune că au început deja discuțiile

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a evocat perspectiva disputării finalei Ligii Campionilor în Statele Unite.

Președintele UEFA a declarat că este „posibil” ca meciurile competitive din cea mai importantă competiție europeană de cluburi să se desfășoare acolo.

Preşedintele UEFA a vorbit vag, la podcastul Men in Blazers, de finala din 2026, a cărei loc final nu a fost stabilit.

Întrebat despre posibilitatea de a vedea meciuri din Liga Campionilor disputându-se în Statele Unite, acesta a răspuns: „Este posibil. Am început să discutăm despre asta, dar anul acesta este la Istanbul, în 2024 la Londra, în 2025 la Munchen. Şi apoi vom vedea. Este posibil, este”.

În septembrie anul trecut s-a aflat că au avut loc discuții cu privire la o Supercupă cu patru echipe care să fie jucată ca eveniment de deschidere a sezonului în SUA începând cu 2024, care ar putea avea ca protagoniste campioanele din Major League Soccer alături de câștigătoarele celor trei competiții masculine de club ale Uefa.

Posibilitatea ca meciuri din Liga Campionilor să aibă loc în Statele Unite ar reprezenta un succes pentru fotbalul american, întrucât SUA vor găzdui Cupa Mondială din 2026 alături de Canada şi Mexic, scrie lequipe.fr.

Iar The Guardian notează că alte sporturi au dus cu succes meciuri pe noi piețe, cum ar fi NFL, care joacă meciuri din campionat la Londra.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează