G4Media.ro

Simona Halep, suspendată pentru dopaj, spune că a fost vorba de contaminarea…

sursa foto: Facebook/ Australian Open

Simona Halep, suspendată pentru dopaj, spune că a fost vorba de contaminarea unui supliment alimentar/ Jucătoarea cere să fie audiată/ „Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?”

Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă, a explicat într-un interviu acordat joi platformei Tennis Majors că a fost victima unei „contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare”, relatează AFP.

Mai mulţi experţi, mandataţi de jucătoarea în vârstă de 31 de ani, „au stabilit că aceste urme au fost rezultatul unei contaminări, o contaminare a unuia dintre suplimentele mele alimentare, ceea ce explică foarte slaba cantitate care a fost detectată în corpul meu”, a declarat Halep.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie 2022, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la roxadustat, o substanţă interzisă clasificată ca eritropoietină (EPO) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.

Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

„Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis”, a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.

Halep este prima jucătoare de top depistată pozitiv la un control antidoping de la suspendarea răsunătoare a Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv la meldonium, rusoaica a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni.

„Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste”, a continuat, joi, Halep, care a afirmat că se simte „bine” pentru că ştie că sunt este ”curată”.

Referitor la expertiza efectuată, românca a adăugat că Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a respins probele. Ea a cerut astfel să fie audiată de o ”instanţă independentă”.

Dar mai multe audieri au fost amânate sau anulate de ITF. De asemenea, a fost respinsă o cerere de ridicare a suspendării provizorii.

Dacă o nouă audiere ar putea avea loc „pe 28 mai”, Simona Halep şi-a exprimat nerăbdarea: „Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?”, a întrebat ea.

Pe perioada suspendării provizorii, românca nu poate participa la niciun turneu. Cu toate acestea, ea a spus că vrea în continuare să joace şi că se simte „la fel de puternică ca înainte, dacă nu mai puternică”.

Tennis Majors: Cum ați reacționat când ați auzit că un număr mare de persoane, mai mare decât de obicei în aceste cazuri, evident, au declarat că nu cred că ați fi putut lua o substanță interzisă?

Simona Halep : Am simțit susținerea oamenilor, a fanilor mei, de fapt a tuturor. Simt că ei nu cred că am luat cu bună știință ceva interzis. M-a făcut să mă simt mai puternică să revin și să muncesc mai mult pentru a reveni la nivelul la care am fost înainte, și chiar mai sus. Lucrez la asta. Îmi doresc foarte mult să revin în tenis și să joc la cel mai înalt nivel. Ei chiar mi-au (înțeles) personalitatea și felul meu de a fi. Mă face foarte fericită și îmi dă putere să lupt pentru adevăr și să mă întorc în tenis. Până acum, aceasta este cea mai grea bătălie cu care m-am confruntat în viața și în cariera mea. Am primit scrisoarea de la ITF în care mi s-a comunicat că am fost depistată pozitiv cu o cantitate extrem de mică de roxadustat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i trimit un mesaj lui Patrick (Mouratoglou), antrenorul meu [cofondator al Tennis Majors], pentru a-l întreba dacă am înțeles corect că testul meu de urină a fost pozitiv. Din acest moment, am putut conta pe ajutorul său. Pentru că a fost alături de mine la fiecare pas, am putut afla adevărul.

Tennis Majors: Cum vă vedeți viitorul în tenis, dacă acest caz va fi rezolvat într-un sens care să vă permită să reveniți în circuit?

Simona Halep : Îmi doresc foarte mult să joc din nou, pentru că iubesc acest sport și vreau să joc din nou pentru titlurile mari. Am muncit toată viața mea pentru asta. Am continuat să joc (în timpul suspendării) pentru că aveam speranța că acest caz se va rezolva. Am avut multe amânări. Nu a fost ușor să rămân concentrat, dar am făcut tot ce am putut și am rămas cât mai concentrat să lucrez și să mă antrenez cât mai mult posibil. Până acum, tenisul a fost întotdeauna viața mea. Simt că vreau să o fac din nou atunci când mă voi întoarce. Vreau să fiu la fel de puternică ca înainte, chiar mai mult dacă este posibil. Muncesc pentru asta și știu că mă voi lupta pentru că vor fi aproape opt luni fără să joc un meci oficial și toată presiunea care a existat în legătură cu acest caz. Cred cu tărie că, dacă muncesc din greu, pot juca din nou la cel mai înalt nivel.

Tennis Majors: Numeri zilele sau încerci să le eviți?

Simona Halep : La această vârstă (31 de ani), este foarte greu să pierzi zile, săptămâni și luni. Ți-e frică de accidentări. Când nu ai meciuri oficiale, este mai riscant. Când timpul trece așa, este mai greu să revii (n.r.: Halep este acum numărul 26 mondial și era în top 10 când a fost suspendată provizoriu).

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. suplimentul ala era injectabil? nu toate medicamentele pot fi inghitite pentru ca se digera in stomac si intestin si nu se absorb ca atare , inteleg ca ala era injectabil , nu mintii ca aia care te judeca nu sunt oameni de pe strada stiu foarte bine chestiile astea.

  2. @ mishu – Pfuai, cum le stii tu pe toate, postacule, ca un om mare…