G4Media.ro

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală/ Surse: Vâlcov nu mai…

sursa foto: Poliția Română

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală/ Surse: Vâlcov nu mai are domiciliu în România, ci în Italia

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală, conform site-ului Poliției Române. Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au primit marți un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele lui Darius Vâlcov (conform comuniatului, „un bărbat, de 46 de ani”), astfel că a demarat procedura de căutare. Potrivit surselor G4Media, Vâlcov nu mai are domiciliu în România, ci în Italia, unde ar avea în derulare o afacere.

„Cel în cauză este condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.  La acest moment se desfășoară activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, se precizează în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.

Doi oameni de afaceri din judeţul Olt, Constantin Tomescu şi Bogdan Timofte, condamnaţi în dosarul ”Tablourilor” alături de Vâlcov, s-au prezentat marţi seara la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi au fost transportaţi la Penitenciarul Craiova în vederea executării pedepselor, anunță Agerpres.

Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor”. Sentința e definitivă. Vâlcov, fost primar în Slatina și ministru în guvernele Ponta și Dăncilă, a fost unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea.

Darius Vâlcov era plecat în Italia în urmă cu câteva luni, potrivit unor surse oficiale. El a lipsit de la mai multe termene ale procesului de la Curtea Supremă.

În 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în condamnase în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie.

Vâlcov este acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro şi are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro.

Deşi în acest dosar, Vâlcov este acuzat de DNA de şpăgi şi un prejudiciu de peste 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), instanţa l-a găsit vinovat doar de o pagubă de 6,2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, numai în acest dosar, Vâlcov are sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri. Deci, cu 1 milion de lei mai mult decât l-a găsit instanţa vinovat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Italia devine un fel de patrie a hotilor romani de tip vip,iar modul in care statul italian coopereaza cu autoritatile romane in executarea mandatelor europene de arestare constituie un veritabil abuz de drept.

  2. Romania trebuie sa faca scandal la Consiliul European impotriva unei astfel de practici a Italiei,sa aduca problema in atentia forurilor europene de la orice nivel,legea de acolo trebuie schimbata, caci jurisdictia italiana nu poate anula efectele unor pedepse definitive pronuntate in Romania ,care vizeaza cetateni romani.

  3. S-a tot spus ca autoritatile italiene au modificat legea care crea astfel de posibilitati si de aceea ma intreb daca aceasta informatie e adevarata sau nu.

  4. jurnalistii ar trebui sa se apuce sa-i cerceteze pe „afaceristii” PSDNLUDMR din „Italia” si „Grecia” si alte tari cu legislatie „protectiva” cu afaceristii
    iar europarlamentarii USR ar trebui sa aduca in parlamentul UE aceasta practica, care trebuie eliminata

  5. Voi nu căscați, băieți, la astfel de știri ? Cetățeni români – toți VIP, by all means – trăgători de sfori de milioane de parai, despre care se află cu stupoare că sunt niște tâlhari ordinari, urmează același traseu : sunt condamnați cu suspendare, iar în caz că trebuie să execute închisoare, se mută în Italia ( sau în Serbia, cei mai cu moț ). Dacă faptele au fost comise mai demult, se trage de timp, până la prescripție.
    Toate astea, sub oblăduirea ”justiției”, acolo unde se stabilesc salarii, pensii și alte sinecuri la discreție ( vezi știrea de ieri ) dar nu mișcă un deget să pună capăt acestei comedii ordinare. Justiția a devenit una dintre cele mai corupte și dăunătoare puteri ale statului ( și nu ducem lipsă ).

  6. se ocupa bode-wikipedia, predoiu-falcute, si klaus-dulap sa-i repatrieze pe sinistrati 😀

  7. Ce Justiție e asta?!?
    Ce Stat e ăsta?!?

    Repede la pensii speciale cu voi, felicitări!

    Pensiile speciale duc la disoluția Statului Român.

    • Da, nedreptăți sînt multe în România, dar pensiile speciale sînt cea mai flagrantă și nesimțită nedreptate.

  8. Majoritatea Hoților din politica Damboviteana sunt originari in Oltenia. E ceva in aerul intrauterin al mamelor lor ?

    • Îți spun eu ce e special in Oltenia:
      Ai auzit de MRC. Si ce poate face presedintele lor?
      N-ai auzit de MrC. Nimeni nu intelege rolul lor. E o chestie
      Mişcarea Română Pentru Calitate
      Nimeni nu stie ce bani invârt…

    • Asta e motivul pt care ardelenii sunt atât de înceți la minte? In intrauterinul mamelor lor este aer?!?

      Sper sa se prindă și ardelenii de glumă proasta PNL. Votezi PNL că sa guverneze PSD, votează frate direct PSD că cei din Teleorman, macar ăia sunt asumați, le plac hoții și îi votează direct.

    • Bode de unde e? Iohannis de unde e? Degeaba dai vina pe olteni.

    • @Catalinul
      ah, ai mushcat cu toata frunza. e bine ! mai ai frati ? ala de la Cacana ? Don Stanescu ? CraiOlgutsa e sor ta

    • @CuOchiiPeRusi

      ceausecu da unde iera ? dhan oltenia !

  9. Vedeti, justitia romana l-a condamnat. Acum e vina politiei ca nu il prinde. Asa-i ca merita super pensiile speciale si unii si altii?

  10. Dar și-a schimbat rezidența fiscală? Asta e tot ce mă interesează.

    • Ce contează, Anaf-ul nu se atinge de hoții USL. Vezi cazul Varanului, care stă într-o vilă cât Sala Palatului, are posturi de televiziune, dar Anaf-ul nu recuperează de la el 60 de milioane de euro de ani de zile.