G4Media.ro

Protest cu peste 10.000 de oameni al partidului extremist AUR în București,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Protest cu peste 10.000 de oameni al partidului extremist AUR în București, cu lozinci anti-occidentale și conspiraționiste / George Simion: „Nu ne vindem țara, ăsta a fost sloganul sub care am început protestul” / Participanții au mers în marș prin centrul Capitalei, traficul rutier a fost oprit – FOTO/VIDEO

Partidul extremist AUR a organizat, sâmbătă, un protest în București, la care au venit membri și simpatizanți din toată țara, cu autocare. Peste 10.000 de oameni au participat, timp de 3 ore, la un marș prin centrul Capitalei, pe traseul Piața Constituției – Piața Unirii – Piața Universității – Piața Victoriei – sediile PSD și PNL. Manifestanții au scandat lozinci anti-occidentale și conspiraționiste, iar George Simion a recunoscut că sloganul protestului este „Nu ne vindem țara”.

Ora 19.00: George Simion anunță încheierea protestului și își cheamă simpatizanții din nou în stradă miercuri, pentru a bloca votul în Parlament, „dacă stăpânii lor de la Bruxelles le impun să voteze aceste legi”:

„O să avem zile de foc luni și marți în Camera Deputaților să fiți pregătiți să veniți miercuri să blocăm această decizie nebunească și dacă stăpânii lor de la Bruxelles le impun să voteze aceste legi.”

Participanții mărșăluiesc în continuare spre ieșirea din București, pentru a se îmbarca în autocarele care i-au adus din toată țara.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ora 18.51: „Firea, să știi, noi nu vindem copii”, „Nu cedăm, copiii îi apărăm”, se scandează în fața sediului PSD.

George Simion vorbește de la microfon:

„Dacă PSD nu vrea să mai fie alungat de la putere, să retragă aceste proiecte de lege. Nu vrem altceva, am fost peste 20.000 de oameni, continuăm marșul, nu ținem discursuri.”

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ora 18.44: Participanții au ajuns în fața sediului central al PSD de pe șoseaua Kiseleff, unde scandează: „PSD, o mizerie”, „Nu cedăm, copiii îi apărăm”.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ora 18.43: În fața sediului Ambasadei Rusiei, la îndemnul lui George Simion, s-a scandat „Criminalii” și „Pace”.

Ora 18.32: „Afară, afară cu OMV din țară” și „Vrem Petromul înapoi”, scandează participanții la protestul AUR, în fața sediului PNL.

Ora 18.15: Dispozitivul de jandarmi din fața Guvernului, unde ajung participanții la protestul AUR:

Ora 17.49: Peste 10.000 de oameni participă la protestul AUR, potrivit estimărilor G4Media.ro confirmate cu forțele de ordine prezente la fața locului.

La această oră, participanții sunt în marș pe bulevardul Magheru. Traficul rutier este complet oprit.

Ora 17.00: Manifestanții AUR au ajuns la Piața Unirii și se îndreaptă spre Piața Universității. Aceștia scandează „Ieșiți din casă dacă vă pasă”.

Amintim că acest slogan a fost lansat la manifestațiile societății civile pentru protejarea sitului Roșia Montană și a fost repetat la protestele din timpul guvernării PSD-Dragnea, din anii 2017 – 2020.

Participanții mai scandează „Noi suntem români, aici pe veci stăpâni”.

Sunt câteva mii de participanți la marș.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ora 16.34: George Simion recunoaște că protestul a fost inițiat sub sloganul „Nu ne vindem țara”, dar nu admite că acesta a fost sloganul lansat în anii 90 de fost Securitate: „Nu ne vindem țara, ăsta a fost sloganul sub care am început protestul și unii au spus că e fosta Securitate. Nu, nu e fosta Securitate”.

„Dacă nu aveam rețelele de socializare eram deja arestați și condamnați de crime inventate”, mai susține Simion.

Ora 16.33: Participanții scandează „PNL, ești o mizerie”.

Ora 16.30: Manifestanții pleacă în marș spre Piața Unirii și apoi Piața Universității. Nu au fost susținute discursuri. Liderul partidului, George Simion, este live pe Facebook și acuză televiziunile că vor spune minciuni despre protest.

Circulația rutieră va fi restricționată pe traseul marșului.

Participanții scandează „Libertate”, „Hoții”, „Apărăm România”.

16.24: George Simion ventilează din nou teoriile conspirației despre „orașul de 15 minute”, guvernanța corporatistă, legile educației.

Ora 16.17: George Simion într-o transmisie pe Facebook: „Pentru copiii României protestăm, pentru bogății și pentru țară. AUR luptă pentru copiii României, pentru bogății și pentru România”.

„Vom bloca legile antinaționale care sunt pregătite la vot”, mai strigă Simion.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ora 16.12: „Nu ne vindem țara”, una dintre melodiile care răsună din boxe la protest.

Ora 16.08: Membrii și simpatizanții AUR în frunte cu George Simion se adună în Parcul Izvor. Este amenajată și o scenă de unde sunt așteptate discursuri. La această oră, din boxe răsună melodia „Ne-au călcat străinii”.

Primele strofe ale melodiei:

„Fraților de arme toți vă ridicați
Glasul clopotelor să îl ascultați
Că vă cheamă-n luptă sângele străbun
Să păziți hotarul de dușmani păgâni

Ne-au călcat străinii, ne-au poftit vecinii
Ca si brazii-n munte, nu ne-o apleca
Și de-o fi furtună și de-i vreme bună
Vatra românească ne-o vom apăra”

Ora 15.27: Protestul este programat să înceapă la ora 16.00, iar primii manifestanți s-au adunat în fața Parlamentului.

Majoritatea membrilor și simpatizanților AUR au sosit cu autocare din toată țara până la intrarea în Capitală, de unde se îndreaptă spre Piața Constituției.

Sursa foto: captură video Facebook

Unii s-au oprit pe drum la Universitatea Națională de Apărare, unde au scandat „Ursula, să știi, noi nu suntem copii”.

Sursa foto: G4Media.ro

Alianța pentru Unirea Românilor, AUR, a anunțat că va organiza un protest pe data de 6 mai în fața Palatului Parlamentului. Pe pagina de Facebook a organizației centrale, anunțul este însoțit de lozinca ”Apărăm România, bogațiile, copiii, țara”, dar mai multe organizații din țară l-au promovat sub lozinca anilor 90 ”Nu ne vindem țara”. Lozinca a fost utilizată în primii ani după revoluție de regimul Iliescu și de partidele extremiste gen PRM pentru a se opune privatizărilor și occidentalizării României. ”Nu ne vindem țara” a fost principalul ”argument” al foștilor securiști pentru a împiedica intrarea capitalului străin în țară.

Citește integral Protestul AUR anunțat pentru data de 6 Mai, organizat sub lozinca anti-occidentală a anilor 90 utilizată de regimul Iliescu împotriva privatizărilor: Nu ne vindem țara

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

57 comentarii

  1. Alianta pentru Unirea cu Rusia ghidonata de niste PSD, au iesit in strada sa behaie.

    Dar ceva despre anti- coruptie sau de pensiile speciale, de ce nu zic?

  2. Cu cât au fost plătiți? 100, 200 de lei?

    • Copeici

    • Copeici! ei se multumesc cu Putin

  3. Adusi cu autocarul, fix precum PSD și Putin fac… Penibil.

  4. „Ursula, să știi, noi nu suntem copii”.
    Pai evident, copiii ar fi usor de iertat cand sunt dusi undeva cu autocarul si li se dau niste lozinci pe care nu le inteleg.
    La adulti e grav.

  5. N-au mai putut răbda până în 9 Mai ? Sau la mașina de scris din Kiseleff 6 cifra „9” s-a rotit accidental in jurul propriei axe?!

  6. Pe la ambasada Rusiei nu trec ? Poate vor sa aplaude nitel. E langa PSD.

  7. Ce înseamnă mai răutate mica? Va luati tara înapoi? Vor pleca pe capete tinerii, rămâneți voi cu Rusia… 😂

  8. A aparut un AURus surexcitat de la protest sa ne zica ca…..nimic …..🤣🤣🤣

    Numai visa mai oaie …..

  9. „Nu ne vindem țară străinilor”, mai bine o dam gratis securiștilor și urmașilor securiștilor.

    • Adica la Specialii Pro Rusi. Imbracatinin Pro Europeni….ca AUR este partidul lor defapt👍🏼

      Cand se vor desfintate pensiile speviale, face AUR protest 👍🏼🤣🤣🤣

  10. Dacă nici acum nu strâng mai mult de 5000 – 10000 de pers… E clara treaba. Și cu voturile alea apărute din neant și multitudinea de conturi false de pe pg lui Simion. Mai ales conturile alea cu Africani, musulmani… Etc

  11. Se scandează și „Uniți, salvăm toată România”. 🙂 Toate sloganurile sa vina la AUR. 🥱

  12. Viitor de hAUR tara noastra va avea?Sosocari si Simioni latrand lozinci fara continut,cu aderenta la capetele de pluta ale tarii asteia…asta da manifestatie demna de 1Mai muncitoresc,Putler rade cu gura pina la urechi.

  13. Lasă să facă! Cineva trebuie s-o facă și pe asta! E bine că îi vede lumea, îi judecă și știe ce să voteze la anu’!

  14. „Alianța pentru Unirea Românilor, AUR, a anunțat că va organiza un protest pe data de 6 mai în fața Palatului Parlamentului. Pe pagina de Facebook a organizației centrale, anunțul este însoțit de lozinca ”Apărăm România, bogațiile, copiii, țara”, dar mai multe organizații din țară l-au promovat sub lozinca anilor 90 ”Nu ne vindem țara”.” ”Apărăm România, bogațiile, copiii, țara”, e superb, batrân curios fiind as vrea sa stiu de cine ”Apărăm România, bogațiile, copiii, țara”. ”Nu ne vindem țara”, evident!!! Batrân curios fiind as vrea totusi sa stiu cine ar fi cumparatorii, poate fac io un ghescheft, ca penzia e mica, facturile mari si mai am ceva „yesmene” vechi prin fundul subpatului, numai bune de vânzare în cadrul acestui protest.

  15. Să -nteleg că s-au „dezbătat” nătărăii ???
    Nu se poate ! S-au terminat rublele,probabil!
    Nătărăi sunt câtă frunză- câtă iarbă !
    E clar , PUTIN o ia în freză, a pierdut răzbelul!

  16. Cocalarii astia au vandalizat nenumarate magazine, chioscuri si terase pe care au lipit afise cu invitatia la aceasta mizerie de protest. Afise fara vreo mentiune despre organizator sau despre scopul protestului. Acum oamenii trebuie sa isi curete aracetul si scotch-ul d epe geamuri. Este halucinant!

  17. Cât pe ce să aplec urechea la cei care tot spun că e vorba de un „bronz” de solar…, noroc că e tuns scurt in părți și la ceafă…

    • Are Simion cativa bronzati chiar in prima linie..cu fular la gat si burtile cat casa. Astia vor „binele” tarii =))))

  18. 30 si ceva de ani in care fsn a siluit educatia dupa un plan bine pus la punct…iata rezultatul! Natie de conspirationisti, mani.pu.la.ti cu cateva lozinci patriotice

  19. 🤣🤣🤣 Propaganda AURusia, este doar propaganda….nu libera exprimare👍🏼

    Fugi in pe siteurile rusiesti sau pe tomberoanele Mafiei Media, stiriscurse etc. si posteaza acolo👍🏼

  20. Nu degeaba GMedia este pe prinul loc la accesari, nubau trolli postaci AURusi si ii felicit pentru asta👍🏼

  21. Au adus astia cu autocarele bietii habauci pe 100 de lei, multi dintre ei copiii si batrani, de habar nu au ce se intampla. Au ajuns pe Kiseleff si au vazut mancare acolo..au fugit de la protest =))))))))))))))))))))))))))

  22. Dupa 3 ore!!! Marele protest se incheie!! Oamenii au fost platiti cu 100 de lei pentru 3 ore! Repet, plecau oamenii de la „protest” pe Kiseleff sa manance =))))) Jandarmii anunta 10000 de oameni adusi cu autocarele… Semeon dubleaza <3. Jale mareeeee. Ataca Simion PSD-ul cu teama asa, isi aminteste ca nu face nimeni alianta cu ei, poate poate..in 2024 =)))). Oamenii vad rusofilii de la distanta, AUR o sa primeasca fix ce merita!! Din 2024 tot in jos o sa mearga!

  23. Noi votanții USR nu ne facem griji… 😂

  24. Cine ii înjura? Și dacă sunt comentarii contra, care e problema ta? Aur e un partid extremist cu veleități rusofile.

  25. Mă inșel eu sau tot rușii sunt cei care au brevetat un incărcător cu microunde cu care au alimentat in urmā cu nu mai știu câți ani acumulatorii microfoanelor „plantate” in pereții ambasadei USA la Moscova ?!
    Zic să-i alimenteze și acumulatorul telefonului lui Simion, in caz că-l lasă din nou bateria fix in fața ambasadei din Kiseleff 6…

  26. Un articol prea lung pentru nimic .

    • Eroare: AUR NU este nimic. „Nu ne vindem țara, ăsta a fost sloganul sub care am început protestul și unii au spus că e fosta Securitate. Nu, nu e fosta Securitate”. Este actuala, vesnica si perpetua, indiferent de nuanta. Asta nu e tocmai NIMIC.

  27. Nu înțeleg? Comentariul dvs. este pus. Unde vedeți cenzura?

  28. Traiasca rusia si specialii, sclavete 👍🏼🤣

  29. 10 mii de oameni in strada ? Nu e rau deloc pentru o societate amortita ca cea din Romania. Aur e vizibil, mereu in ofensiva , si se pricepe sa isi atraga noi votanti. Ar trebui ca useristii sa scoata si ei macar 2 mii de oameni in strada , altfel campaniile de pe saiturile de stiri nu le vor aduce prea multi votanti si nu vor reusi sa-i scoata din anonimat.

    • @Raz – E penibil ce spui. 10000 de oameni in conditiile in care au adus cu autocarele oameni din toata tara? Io zic ca e putin, foarte putin. Apropo, autocarele alea cine le plateste daca aur nu s-a atins de banii guvernamentali? Iti spun eu, cauta legaturile lui plahotniuc cu partidul asta facut la comanda, stii tu a cui comanda. In ce priveste usr, io sper sa nu scoata oameni in strada ci sa convinga oamenii sa voteze, cam asa ar trebui sa se intample in orice societate democratica.

  30. Dacă Putin va fi înfrant o sa fie primul care va striga hoo !!!
    Ce gloată a adunat asta,contracost,ca sa strige sloganuri preistorice!Mai bine o prelua p-aia cu „noi muncim nu gandim”,dar nu erau credibili,fiindcă ei nici nu muncesc(foarte multi sunt fară ocupatie) si nici nu gandesc,ca s-a vazut ce strigau,ce este de capul lor.

  31. Gogule ai terminat măcar 10 clase,sa poți înțelege măcar măcar un pic când îl asculti pe simion?

  32. @ Echidistant – Cauta in comentariu ce cuvinte ar putea sa nu treaca de filtrul robotelului. Te asigur ca nu sta nimeni sta citeasca si sa aprobe sau nu fiecare comentariu. Mai sunt unele cu mentiunea ca asteapta sa fie moderat, abia alea vor fi citite si aprobate sau nu la un moment dat.

  33. 10000 de oameni in conditiile in care au adus cu autocarele oameni din toata tara? Io zic ca e putin, foarte putin. Autocarele alea cine le plateste daca aur nu s-a atins de banii guvernamentali? Cautati legaturile lui plahotniuc si sor cu partidul asta facut la comanda, stiti voi a cui comanda. Sper ca la un moment dat oamenii sa inteleaga ca democratia nu se face cu proteste in strada ci cu mersul la urne.

    • Democratia se face „si” cu proteste in strada , daca dorim sa nu ne intoarcem in totalitarism sau sa urmam exemplul Rusiei unde acestea sunt interzise. Sunt nenumarate exemple in care doar protestele in masa au putut intoarce hotararile aberante si abuzive ale politicienilor, vezi cazul 10 august. Daca nu esti de acord cu cererile protestatarilor, foarte bine, e dreptul tau , si in consecinta poti reactiona prin vot sau prin protest.

    • @ Raz – Hai sa ne uitam si la motivatia „protestelor”, nu? Io zic ca nu poti sa compari ce-a fost pe 10 august cu „protestele astea cu iz electoral. N-am nimic cu protestele, da, sunt necesare, dar cheia de bolta a democratiei ramane votul.

  34. Propaganda bolșevică naște ”proteste” dacă nu e combătută ! Din păcate, țeapa am primito de USEREU atunci când a forțat prin alianța cu AUR căderea guvernului de dreapta. Știm că atunci cei care se opuneau reformelor erau cei din UDMR ..Acum avem norocul să avem un premier care nu face politică în fruntea guvernului, iar rezultatele economice se văd ( clar, nu e roz ..dar mult mai bine decât ma crezut inițial). Țara are MARE nevoie de un NOU partid de dreapta lângă PNL.
    Rusia a încercat o extinde a partidului Rusia Unită prin Ghită ( hoțul fugar) cu ”România Unită” ..a fost un MARE FÂS..Ei bine bani mai au așa că e bine și cu AUR ( Alianța Unită cu Ruzzia )..;

  35. Sunt buni rușii pe pâine, nu-i așa Simioane? Fugi repede că mai trage Putin o baligă…

  36. Gugo iti urez succes pe mai departe cu prietenii lui Putin! In 20 de ani faceti foamea in Tara 90% din voi.

  37. Acelasi gen de figuri (simpati…zanti, cica, platiti) care cantau de Ratiu.

  38. Cum spunea un fizician, p.r.o.s. t.ia e infinită. Cât de sărman la minte sunt cei care îl votează pe unul care nu a muncit nimic în viața lui ? Valabil și pentru cei care votează cu PSD.
    Știe cineva ce au muncit Simion sau Ciolacu ? Ciucă, așa r.e.t.a.r.d.at cum e el, măcar a avut o meserie (pentru scurt timp, ca orice special).

  39. băi ăștia de la gepatrumedia înțelegeți o dată pt totdeauna ca usr e aproape istorie și aur e pe val. nu îs fan nicicare dar prea va c*c*ți pe voi cu partidul „extremist” aur. valabil și pt postacii useristi

    • gigi,
      Majoritatea celor care nu susțin USL-ul sau Haur, nu sunt postaci, pur și simplu gândesc.