Istoricul britanic Timothy Garton Ash: Ucrainienii se pregătesc pentru o contraofensivă decisivă. Ei au o teorie a victoriei. Dar noi avem una?

În timp ce citiți aceste rânduri, mii de tineri ucraineni, bărbați și femei, trec prin ultima etapă a instrucției, își verifică armele și așteaptă ziua marii contraofensive. Acțiune care de acum poate începe oricând și în care unii dintre ei vor fi uciși și mult mai mulți vor fi răniți. Nici unul nu va scăpa neschimbat. Credeam că le-am spus adio tuturor acestor lucruri în 1945, dar iată că aceasta este Europa în 2023, scrie pentru The Guardian istoricul britanic Timothy Garton Ash.

Nimeni nu știe ce se va întâmpla în această campanie. Nimeni. Dar cel puțin putem spune limpede ce dorim să se întâmple – și putem fi fermi în sprijinul nostru pentru ca ucrainenii să izbândească. O victorie decisivă a Ucrainei este în acest moment singura cale sigură către o pace de durată, către o Europă liberă și, în cele din urmă, către o Rusie mai bună. E suficient pentru a face din ea noua Zi a Victoriei.

Ucrainenii au o teorie a victoriei. Începe cu succesul lor pe câmpul de luptă și se termină cu o schimbare la Moscova. Preferabilă ar fi o schimbare de regim, alungarea criminalului de război de la Kremlin. Dar, în eventualitatea extrem de improbabilă în care Vladimir Putin și-ar admite propriul eșec și și-ar retrage trupele, rămânând în continuare la putere, și aceasta ar fi tot o victorie.

Cum de gândesc ei că acest lucru poate fi posibil, date fiind forțele bine fortificate ale Rusiei și marile lor avantaje în materie de număr și forță aeriană? Un răspuns e: tot așa cum s-a mai întâmplat deja în istoria Rusiei, cu înfrângeri militare declanșând revoluții în 1905 și 1917. Dacă armata ucraineană poate forța rapid o străpungere la sud de Marea Azov, poate încercui un număr considerabil de forțe rusești demoralizate și poate tăia liniile de aprovizionare ale peninsulei Crimeea, atunci am putea asista la un colaps non-liniar al moralului armatei ruse în teren și al coeziunii regimului la Moscova.

Crimeea este cheia acestui scenariu. Ucrainenii vor să se îndrepte spre peninsulă (deși nu și să încerce s-o ocupe imediat) fix din motivul pentru care mulți decidenți occidentali își doresc ca ei să nu o facă: fiindcă Crimeea este cea care contează cu adevărat pentru Rusia. Ei mai adaugă și că Ucraina nu va avea niciodată securitate pe termen lung atât timp cât Crimeea constituie un gigantic portavion rus care amenință inima țării.

E o teorie a victoriei temerară și riscantă, însă există cineva în Vest care să aibă una mai bună? Mulți decidenți occidentali par să se teamă de un succes ucrainean aproape la fel de mult ca de un eșec ucrainean, îngrijorați că Putin va răspunde prin escaladare. Astfel că ei nutresc ideea confuză că ar putea exista un deznodământ indecis – nici prea fierbinte, nici prea rece – care va deschide calea către raiul unei „soluții negociate”. Sau, ceva mai cinic (ei spun „realist”), sunt pregătiți în privat să accepte că Ucraine își va pierde poate chiar o șesime din teritoriul suveran, într-un procedură de partaj pe care ei să o poată numi „pace”.

Dar, în cel mai bun caz, de aici ar rezulta un conflict semi-înghețat – până la reizbucnirea războiului. Iată că regăsim aici, din nou, un „realism” nerealist.

Cei mai mulți analiști militari vestici cred că Ucraina nu poate obține o victorie decisivă, considerând prin urmare că e inutil să-și mai pună întrebarea dacă ea poate declanșa mult speratele consecințe politice la Moscova. Atunci când ai două armate epuizate, cea aflată în defensivă deține avantajul față de cea în ofensivă. Ucraina are mari vulnerabilități în privința apărării antiaeriene.

Faptul că nu există decât o singură cale evidentă către Crimeea înseamnă că rușii sunt pregătiți să apere acea linie. (Deci e posibil ca Ucraina să încerce altceva, dar chiar și dacă ar recuceri o porțiune apreciabilă din Donbas, acest lucru n-ar avea același efect psihologic asupra Rusiei ca o amenințare la adresa Crimeei.)

Contraofensiva poate mobiliza nouă brigăzi echipate și instruite de Occident, dar ele dețin o amestecătură de armament vestic și foarte puțină experiență în privința operațiunilor complexe cu arme combinate, necesare pentru a străpunge liniile defensive ale Rusiei. Din cauză că unele capitale precum Washington și Berlin au cântărit cu nervozitate oportunitatea trimiterii fiecărui tip de armă, ucrainenii nu dețin în materie de tancuri, vehicule blindate, rachete cu rază lungă și avioane occidentale nici cantitatea și nici calitatea pe care le-ar fi avut dacă Vestul n-ar fi fost atât de reținut de frica escaladării.

Următoarele șase luni vor fi decisive. Dacă la venirea iernii forțele ucrainene vor fi împotmolite în continuare la aceeași jumătate de drum, s-ar putea ca Vestul să nu le mai ofere un ajutor militar similar, capabil să susțină o nouă ofensivă în primăvara viitoare. Pe lângă dificultățile obiective legate de mobilizarea industriilor noastre militare, ar putea să apară și o estompare a susținerii politice, mai cu seamă în SUA, înainte de alegerile prezidențiale din toamna lui 2024. Atunci în Ucraina s-ar instala dezamăgirea. Putin ar fi în continuare la putere. El și-ar putea folosi aparatul intern de propagandă pentru a convinge populația că ocuparea parțială a Ucrainei constituie restaurarea istorică a imperiului Ecaterinei cea Mare.

Alternativa, poate improbabilă dar totuși posibilă, e o victorie decisivă a Ucrainei. Și, din moment ce ea ar constitui o înfrângere pe care nici măcar mașinăria de minciuni a lui Putin n-ar putea s-o ascundă, calea către victorie ar aduce un moment de risc amplificat. Chiar dacă nimeni nu știe ce se petrece exact în interiorul cutiei negre de la Kremlin, analize bazate pe informații obținute prin spionaj afirmă că Putin a testat deja teoretic și a respins opțiunea utilizării armelor nucleare tactice, întrucât aceasta n-ar aduce nici un avantaj militar evident, dar în schimb ar supăra China și India. Pe de altă parte, e extrem de îngrijorătoare situația de la centrala nucleară din Zaporijjia, capturată de ruși în februarie 2022 și din jurul căreia aceștia au evacuat acum populația. Putin deține și alte variante de răspunsuri asimetrice, cum ar fi atacuri cibernetice ori sabotarea de gazoducte.

Ce ar trebui să facem noi în această privință? Nu fiți speriați, fiți pregătiți. Nu există vreo cale de înaintare lipsită de primejdii. Evitarea unui risc acum poate însemna generarea unor riscuri și mai mari mai târziu (aceasta fiind greșeala pe care Occidentul a făcut-o după 2014, când i-a permis Rusiei să păstreze Crimeea și s-a implicat în negocieri inutile pe baza Acordului Minsk privind estul ocupat al Ucrainei.)

Aceste riscuri nu includ numai reizbucnirea repetată a conflictului din Ucraina, ci și încurajarea unei invazii a Chinei în Taiwan. Am pierdut numărătoarea cazurilor în care ucrainenii mi-au spus că problema cea mai mare a Vestului e frica. „Alegerea este între libertate și frică”, a declarat recent președintele Volodimir Zelenski pentru revista Atlantic. Așa că trebuie să nu ne pierdem cu firea și să dăm dovadă numai de un pic din curajul pe care-l demonstrează acele mii de tineri ucraineni, dispuși să-și pună în joc viața pentru a-și apăra libertatea.

Sunt cât se poate de conștient de necesitatea de a evita orice fel de tentă de eroism „de fotoliu”. Chiar dacă am vizitat de mai multe ori Ucraina în cursul acestui război, nu mi-am asumat nici măcar o mică frântură din riscul personal pe care și-l asumă ucrainenii. Guvernele responsabile trebuie să identifice, să anticipeze și să cumpănească atent riscurile autentice ale escaladării. â

Prudența nu e totuna cu lașitatea. Dar mai există încă ceva care trebuie evitat: vorbăraia confuză despre „pace” și „răspundere”, care înseamnă efectiv a-i îndemna și, în definitiv, chiar a-i constrânge pe alți oameni să-și sacrifice propria casă, propria libertate și propria securitate, astfel încât cetățenii unor țări precum Germania, Franța și Italia să poată să se bucure ei înșiși, fie și numai pe termen scurt, exact de acele lucruri.

Occidentul le-a mai făcut acest lucru de multe ori oamenilor din Europa Centrală și de Est. Haideți să nu le-o facem din nou.

Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba