G4Media.ro

Germanii vor ca Ucraina să înceapă negocierile cu Rusia după aproape 15…

Sursa foto: Pixabay

Germanii vor ca Ucraina să înceapă negocierile cu Rusia după aproape 15 luni de război (sondaj)

Majoritatea germanilor doresc ca Ucraina să înceapă negocieri cu Rusia pentru încheierea războiului declanşat de invazia rusă în urmă cu aproape 15 luni, arată un sondaj de opinie efectuat de institutul de cercetare YouGov pentru agenţia dpa, citată de Agerpres.ro.

La întrebarea „Credeţi că Ucraina trebuie sau nu să negocieze cu Rusia pentru a încheia războiul în acest moment?”, 55% din cei care au răspuns au fost pentru tratative de pace imediat, iar 28% împotrivă.

O majoritate de 54% s-a pronunţat împotriva unei oferte de aderare la NATO pentru Ucraina.

Sondajul a fost efectuat în perioada 5-10 mai pe un eşantion de 2147 de germani din toată ţara. Rezultatele au fost ponderate şi sunt reprezentative pentru populaţia cu vârste de peste 18 ani.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va participa la summitul NATO din Lituania, în iulie, speră ca liderii statelor aliate să deschidă calea ţării sale către aderare, reaminteşte dpa. Într-un discurs din aprilie, el a afirmat că „nici majoritatea ucrainenilor, nici majoritatea europenilor, nici majoritatea locuitorilor din întreg spaţiul NATO nu îi vor înţelege pe liderii alianţei dacă nu se lansează o invitaţie politică binemeritată pentru Ucraina în alianţă la acest summit de la Vilnius”.

Liderul de la Kiev insistă pentru o aderare „accelerată” a Ucrainei la NATO, în urma unui tratament preferenţial. Statele Unite şi alte ţări membre, cum ar fi Germania, şi-au exprimat rezerve în această privinţă, având în vedere că una din condiţiile preliminare pentru aderare este neimplicarea în conflicte internaţionale.

Duminică, Zelenski – ca reprezentant al poporului ucrainean – va fi distins la Aaachen, în Germania, cu Premiul Charlemagne; încă nu se ştie dacă el va participa personal la ceremonie.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La sondajele ăstea contează cum pui întrebarea.
    Dacă ar fi întrebat dacă Ucraina trebuie să lupte până își recuperează teritoriul probabil că tot la fel de mulți ar fi zis da.