G4Media.ro

Atenție la mesajele primite ca fiind din partea Poștei Române. Sunt escrocherii…

Atenție la mesajele primite ca fiind din partea Poștei Române. Sunt escrocherii ale hackerilor prin care sunteţi păcăliţi să vă comunicaţi datele personale sau bancare, sau vi se cer diverse sume de bani

În ultima perioadă, foarte multe persoane au primit mesaje pe telefon sau email-uri ca fiind din partea Poştei Române prin care li se „comunică” că „Adresa de livrare a coletului dvs. este greşită, vă rugăm să actualizaţi adresa în 24 de ore sau va fi returnată.” Având în vedere că întâmplarea face că unii dintre destinari au folosit în ultima perioadă serviciile Poştei, aceştia pot pica în capcană foarte uşor.

Mesajele fac trimitere către o adresă clonată care conţine numele şi sigla Poştei unde li se indică să îşi introducă datele bancare sau personale, fie să plătească sume mai mari sau mai mici de bani, sub diferite pretexte.

Acesta este şi motivul pentru care Poliţia Română a emis de curând o alertă prin care atrage atenţia celor vulnerabili.

„Nu mi se poate întâmpla asta! Am auzit de atât de multe ori aceste cuvinte. Vă spunem noi: Se întâmpla! Mesajele înșelătoare, prin care se încearcă să vi se fure banii, identitatea, date personale sensibile, apar frecvent. Priviți cu atenție mesajul din fotografie! Distribuiți-l persoanelor apropiate! Dacă îl veți regăsiți, într-o zi, pe telefonul personal, cel mai sigur este să-l ștergeți și să vă întăriți protecția dispozitivelor informatice”, se arată într-o postare făcută pe pagina oficială a Poliţiei Române.

Potrivit reprezentanţilor Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii consultaţi de G4Media.ro, de obicei, site-urile clonate sunt create în afara ţării, în state cu care România nu are acorduri de cooperare judiciară internaţională, iar acest lucru face complicată investigarea şi cel mai important, aproape imposibil de recuperat prejudiciul.

În ceea ce priveşte compania al cărei brand este folosit în escrocherie, în majoritatea cazurilor aceasta nu înregistrează pierderi, mai ales având în vedere că foarte puţini din cei care cad în plasa hackerilor sunt şi clienţi ai companiei.

„Poşta Română nu cere bani de pe card, detalii, etc. şi nu dă link-uri de acest gen. Noi avem singurul link oficial site-ul Poştei Române https://www.posta-romana.ro/, în rest nu avem altceva”, a declarat Cosmin Petre, expert în securitate cibernetică al Poştei Române.

Cei care vor să se simtă în siguranţă pe internet pot accesa site-ul Poliţiei – https://sigurantaonline.ro/, unde prin intermediul unor chestionare special concepute atât pentru adulţi cât şi pentru copii pot învăţa cum să reacţioneze corect atunci când primesc un telefon sau un SMS de la un număr necunoscut:

„Fie că vorbim de prietena care își actualizează datele la bancă, fratele care face mereu cumpărături online, vecina care te întreabă dacă sunt reale promoțiile de pe facebook sau bunica pe care o sună diverse persoane de pe numere necunoscute, să o întrebe de datele de la card, cu toții trebuie să fie cât mai bine informați, pentru a fi mereu în siguranță.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. nu se intreaba nimeni de ce primeste colete pe care nu le-a comandat? si sa mai si plateasca pentru ele?