G4Media.ro

Ungaria încearcă să ajungă la un acord cu Comisia Europeană pentru a…

Sursa: Facebook/ Tibor Navracsics

Ungaria încearcă să ajungă la un acord cu Comisia Europeană pentru a debloca fondurile care-i revin din planul de redresare și reziliență. Discuții privind numirile în CA-urile fundațiilor controlate de partidul premierului Orban / Ministrul Dezvoltării, Tibor Navracsics: Încercăm să scurtăm negocierile

Ungaria încearcă să ajungă la un acord cu Comisia Europeană cu privire la problemele care țin blocate fondurilor UE destinate redresării și rezilienței, a declarat marți la Bruxelles ministrul Dezvoltării Regionale, Tibor Navracsics, potrivit hirado.hu.

Ministrul ungar a avut o întâlnire cu comisarul UE responsabil de buget, Johannes Hahn, declarându-le jurnaliştilor maghiari că guvernul ungar nu a renunţat la îndeplinirea jaloanelor cerute de Comisia Europeană.

Obiectivele care să gireze faptul că Ungaria nu pierde aceste fonduri au fost deja îndeplinite, a dat asigurări ministrul ungar. Acum, negocierile sunt axate pe jaloane, respectiv pe cerințele Comisiei care trebuie îndeplinite proporțional cu timpul alocat implementări proiectelor de investiții, conform planului general de finanțare

O situație de negociere se referă la fundațiile de interes public, despre care se știe că sunt controlate de apropiați ai premierului Viktor Orbán, conectați la formațiunea politică FIDESZ. Ministrul a spus că este nevoie de o definiție mai precisă a funcțiilor de la nivelul acestor fundații care sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administrație. Negocierile sunt încă în desfășurare în privința procedurii prin care un nou membru poate fi numit în consiliul de administrație, a punctat Navracsics.

„Încercăm să ne punem de acord asupra implementării unei proceduri transparente de numire a membrilor din consiliile de administrație, care să prevadă diferite criterii de eligibilitate. Ne dorim să scurtăm negocierile, deoarece trebuie să ajungem la un acord și din cauza finanțării programului de învățământ Erasmus care începe cu semestrul II, 2024”, a explicat Navracsics.

El a adăugat că reprezentanții Comisiei Europene au confirmat că universitățile fundației maghiare nu sunt afectate și pot aplica în continuare pentru programul de sprijin „Orizont Europa” (principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021-2027, care are un buget de 95,5 miliarde EURO).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...