Alegeri parlamentare în Grecia: Cine sunt principalii competitori și ce șanse sunt de formare a unui guvern stabil? Detaliul-cheie din sistemul electoral grec
Duminică au loc în Grecia alegeri pentru parlamentul unicameral cu 300 de deputați, Vouli. Scrutinul se desfășoară pentru prima oară în 30 de ani exclusiv potrivit reprezentării proporționale, cu un prag național de intrare de 3%. Sondajele de opinie indică șase partide care vor intra în parlament.
Noua Democrație (conservator, Partidul Popular European), condus de prim ministrul Kyriakos Mitsotakis, intenție medie de vot 36% (potrivit Politico). Aflat la putere după alegerile din 2019 (39,9%, 158 de mandate) Mitsotakis (55 de ani, fiul lui Konstantinos Mitsotakis, premier în perioada 1990 – 1993) este creditat cu stabilizarea economiei Greciei după prăbușirea finanțelor publice începând cu 2010.
SYRIZA (Coaliția Stângii Radicale, Stânga Europeană), condus pe Alexis Tsipras (48 de ani), fost prim ministru în perioada 2015 – 2019, intenție medie de vot 29%. La alegerile din 2019 a obținut 31,5% și 86 de mandate. Tsipras a guvernat în perioada cea mai grea a crizei financiare când Grecia a fost nevoită, în pofida reticenței lui Tsipras, să facă reduceri masive de cheltuieli publice ca o condiție a unui ajutor financiar masiv din partea Uniunii Europene.
PASOK (Mișcarea Socialistă Pan-Elenă, Socialiștii și Democrații Europeni), condus de Nikos Androulakis (44 de ani), intenție medie de vot 10%, este partidul social-democrat înființat de Andreas Papandreu în 1974 și care a alternat la putere cu ND până în 2012. În 2019 a obținut 8,1% și 22 de mandate. Acum, PASOK a devenit o umbră a partidului condus de dinastia politică Papandreu (Andreas și fiul său George, ambii prim miniștri), fiind înlocuit de SYRIZA ca principal partid al stângii.
Partidul Comunist Elen (KKE, Stânga Europeană), condus de Dimitris Koutsoumpas (67 de ani), intenție medie de vot 7%, este un partid marxist-leninist fondat în 1918 și a avut în permanență o linie dogmatic-stalinistă. În 2019 a obținut 5,3% și 15 mandate.
Soluția Greacă (EL, ultra-naționalist), condus de Kyriakos Velopoulos (57 de ani), intenție medie de vot 4%, în 2019 a obținut 3,7% și 10 mandate. EL pune accentul pe acțiunile împotriva imigrației ilegale, inclusiv pe instalarea unui gard electric la granița Greciei cu Turcia și pe reținerea imigranților ilegali pe insule nelocuite în așteptarea expulzării.
MERA 25 (Frontul European de Nesupunere Realistă, stânga radicală și ecologistă), fondat în 2018 și condus de Yanis Varoufakis, fost ministru de finanțe în guvernul Tsipras, de unde a demisionat în semn de protest față de impunerea condițiilor financiare stricte de către Germania pentru acordarea ajutorului UE. Intenție de vot medie 4%, în 2019 a obținut 3,4% și 9 mandate.
Din cauza faptului că alegerile din 2023 se vor desfășura prin reprezentare proporțională integrală (fără bonus în mandate pentru partidul clasat pe primul loc, ca până acum) este foarte puțin probabil ca ND sau SYRIZA să obțină majoritatea absolută. Singura coaliție posibilă din punct de vedere politic este cea dintre ND și PASOK, care au guvernat împreună între 2012 și 2015, dar Mitsotakis a declarat că un astfel de guvern ar fi instabil și l-a acuzat pe Androulakis că ar fi mai apropiat din punct de vedere politic de Tsipras. Ca atare nu este exclusă convocarea unor alegeri repetate în cursul anului 2023, care însă se vor desfășura după vechiul sistem cu bonus, potrivit legii adoptate în 2020 de ND. Cum însă legea nu a obținut o majoritate de 2/3, aplicarea ei se face nu de la următorul scrutin din mai 2023, ci de la al doilea care urmează.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank