G4Media.ro

Curtea de Apel București suspendă decizia CNA de întrerupere a emisiei Realitatea…

Sursa Foto: Facebook/ Anca Alexandrescu

Curtea de Apel București suspendă decizia CNA de întrerupere a emisiei Realitatea Plus/ Decizia nu este definitivă, dar este executorie

Curtea de Apel București a suspendat decizia CNA de întrerupere a emisiei Realitatea Plus. Decizia instanței, pronunțată joi, nu este definitivă, dar este executorie.

„Dispune suspendarea executării Deciziei CNA nr.356/11.05.2023 până la pronunţarea hotărârii definitive asupra contestaţiei. Cu recurs în 5 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București”, se arată în minuta instanței.

Realizatoarea de la Realitatea TV, Anca Alexandrescu, fost consilier pentru mai mulți lideri PSD (Năstase, Dragnea, Dăncilă, Ponta), a scris pe 11 mai, într-o postare pe Facebook, că ”CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea plus pentru 10 minute din cauza plangerilor facute de Sorin Grindeanu si Sebastian Burduja!”.

”Au zis ca “n am invatat nimic desi mi au dat amenzi de 300.000 lei”! Vor sa obtina scoaterea mea de pe post! Ne cautam dreptatea in instanta!”, a mai scris realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.

Redăm mai jos integral decizia CNA:

  • Sancțiune : obligarea Realitatea Plus de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. Întrunit în ședința publică din data de 11.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul Realitatea PLUS cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 18.05.2023,timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. Membrii Consiliului au constatat încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a), b) și ale art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea emisiunilor „Deschide lumea”, ediția din 01.04.2023 și „Culisele statului paralel” (edițiile din 8, 14, 15, 19, 21, 28, 29 și 30.03.2023, precum și cele din 11 și 12.04.2023).

Context

G4Media.ro a dezvăluit, pe data de 15 decembrie, că miza campaniei declanșate de Realitatea PLUS, post de televiziune controlat de Maricel Păcuraru, împotriva ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, este încercarea de a-l determina pe liderul PSD să accepte vânzarea celor 10 procente deținute de Compania Națională Aeroporturi București la Romprest, astfel încât patronul de la Realitatea să le cumpere, să devină acționar majoritar și să preia controlul asupra companiei. Citește integral aici

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Să mă ierte bajeții, dar asta e o matracucă mult mai fioroasă decât Gabriela Vrânceanu-Firea : ‘ ite-te la lista cu toți foștii „stăpânii” ei.

  2. Justiția în România, tragem apa.

  3. Catre g4 media . Anca Alexandrescu are dreptate . nu ma intereseaza afacerile lui Pacuraru , care este om de afaceri dar guvernantii care se inbogatesc peste noapte .

    • @Emy Lee – Aoleu, limba asta romana, ma dor urechile (pardon, ochii). Ce pana mea ai vrut sa zici acolo?