G4Media.ro

Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației care scoate elevii…

Sursa foto: Stanley Morales / Pexels

Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației care scoate elevii cu cerințe educaționale speciale din școlile de masă, solicitată și de FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, după apelul a peste 150 de organizații

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), alături de Grupul civic Părinții cer schimbare, Asociația SUPRA, Asociația Mame pentru Mame, solicită eliminarea prevederilor discriminatorii incluse în proiectul legii învățământului preuniversitar, aprobată recent de Camera Deputaților și aflată acum pentru dezbateri la Senat, camera decizională, prevederi care exclud copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) din învățământul de masă. Potrivit unui comunicat primit la redacție, demersul este de alăturare la poziția FEDRA și RO TSA, de zilele trecute.

„Articolul 68, alineatul 11 al noii Legi a Educației creează un cadru legal care permite segregarea copiilor cu CES, limitându-le accesul la învățământul de masă. Potrivit acestui articol, înmatricularea copiilor cu CES într-o unitate de învățământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante. Această prevedere contravine principiilor fundamentale ale incluziunii educaționale și dreptului la educație al tuturor copiilor”, potrivit comunicatului.

Protestatarii scriu că „indiferent de cerințele sale educaționale speciale, fiecare copil are dreptul fundamental la o educație de calitate, într-un mediu inclusiv și prietenos, alături de ceilalți copii. Excluderea copiilor cu CES din învățământul de masă are consecințe grave asupra dezvoltării lor socio-emoționale, abilităților de integrare socială și asupra autonomiei lor pe termen lung, precum și asupra societății, în general”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Copiii cu nevoi speciale, au nevoie de școli și programe adaptate. Nu este deloc normal ca acei copii să învețe în aceleași condiții. Da, ar fi boem și frumos, ideal chiar, să poată.

    • @roxi, du-te in rusia.

    • @jos…: nu toti avem „spirit de turma” precum dvs.! Mai suntem unii dintre noi si cu spirit” critic neincadrat in „turma”, asta nu ne face, in niciun caz „prorusi”. Comentariul dvs. este cel putin infantil si da apa la moara analfabetilor functional incadrati au ba partinic. Poate veniti si cu ceva comentarii „la obiect si pe subiect” si lasati „incadrarile” infantile.