G4Media.ro

Greva generală în educație va fi declanșată luni, indiferent de rezultatul negocierilor…

Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB

Greva generală în educație va fi declanșată luni, indiferent de rezultatul negocierilor dintre sindicate și premierul Ciucă de duminică după-amiază, spun liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor

Promisiunile Guvernului de duminică, 21 mai, ziua în care premierul Nicolae Ciucă și federațiile sindicale din Educație se întâlnesc pentru negocieri, nu vor putea opri greva declanșată de angajații din învățământ, au declarat liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu, sâmbătă, la Euronews, respectiv Digi24. Discuția cu reprezentanții Executivului „nu poate să oprească greva generală dintr-un simplu motiv. Ea nu este declanșată de liderii de sindicat, ea are în spate un referendum cu rezultat foarte clar: peste 70% din membrii noștri de sindicat susțin această formă de protest”, a explicat Marius Nistor, președintele FSE ”Spiru Haret”.

Cei doi au susținut că greva, care va fi inițiată de luni dimineață, 22 mai, nu poate fi anulată deoarece este decizia profesorilor și a celorlalți angajați din Educație, exprimată prin vot la referendumul sindicatelor, lansat în țară la mijlocul lunii aprilie. Luni, 22 mai, peste 150.000 de angajați școli și grădinițe intră în grevă, potrivit sindicatelor din Educație.

  • Context. Vineri, 19 mai, liderul PSD Marcel Ciolacu a lansat, într-un mesaj pe Facebook, o invitație la discuții pentru organizațiile sindicale ale profesorilor. „Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui week-end, cu liderii de sindicat din învăţământ şi să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală”, le-a transmis Ciolacu. În replică, într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație au spus că Guvernul este singurul cu care vor negocia și că vor onora orice invitație oficială la discuții cu Executivul.
  • Duminică, la Palatul Victoria, are loc o întâlnire anunțată de Nicolae Ciucă pentru ora 14:00, cu sindicatele din Educație, după ce inițial era programată pentru ora 12:00. „Am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții”, a scris Ciucă pe Facebook. Reprezentanții sindicatelor au confirmat pentru Edupedu.ro că au primit invitație de la Guvern și că vor merge duminică, la prânz, la Palatul Victoria.

Întrebat la Digi24 cu cine se întâlnește duminică la Palatul Victoria, Simion Hăncescu a zis că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Muncii. ”Mă așteptam ca și ministrul de finanțe (n. red. să participe). Dar dacă se va lua o decizie politică, ministrul de Finanțe o va executa”, a spus președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. PSD a scos la produs sindicaliștii, să poată negocia mai bine cu PNL, ha ha ha!
    Să înțeleg că mâine dacă se decide triplarea salariilor profesorilor, jokerii ăștia au comandă de la PSD tot să facă grevă?!?

    O curiozitate, de ce sunt aceeași lideri de sindicat de 20-30 de ani ?!? Ăștia sunt aleși pe viață?!? E bine așa?!? In Franța în Germania cum e?!?
    Normal că e mai ușor pt PSD să aibă aceeași cățeluși care să răspundă la comenzi, e singura explicație pe care o am.

  2. i-au chemat dumineca seara in bataie de joc,prosti ar fi sindicalistii sa se lase mintiti…politienii au tras de timp jumatate an,acum moare de grija copiilor mamaliga-budai,da’ nu ezita sa le dea flit profesorilor cu replica vizand „sacul de bani”.

  3. Sindicalistii sa negocieze cu Guvernul in stilul pnl-ist propus de F. Câțu….
    Orice se obtine sub 6% din PIB pentru Educatie e pierdere pentru sindicalisti. 6% e totusi lege si e neaplicata de ani de zile!

  4. Ăștia n-au mai fost la catedra de zeci de ani, dar reprezintă învățământul…

    O curiozitate: și ei țin posturile blocate, ca președintele? Și de ce apar pe declarațiile de avere venituri de profesor (44.000/an), dar și ca președinți de sindicate (120.000 lei/an)?
    Le fac pe amândouă, sau salariul de profesor e un bonus lunar? Par a fi tot un fel de „speciali”!

    • Se incalzesc pentru a intra in politica,ai uitat de Genunche?Sau de Mitrea-Manivela,daca e sa coboram in preistoria politicii mioritice?Suau de tradatorul Ciorbea…