G4Media.ro

Cercetătorul Dacian Dolean: Cum putem reduce analfabetismul funcțional al elevilor din România?…

Foto: Pixabay.com

Cercetătorul Dacian Dolean: Cum putem reduce analfabetismul funcțional al elevilor din România? STUDIU

Reducerea analfabetismului funcțional este, la nivel declarativ, una dintre prioritățile naționale în România, identificată explicit ca nevoie de dezvoltare în România Educată. D-na Ligia Deca, în calitate de ministru al educației, declara acum câteva săptămâni că „deși avem o serie de date, știm prea puțin despre felul în care învață copiii noștri”, ceea ce poate fi adevărat, pentru că studiile noastre nu și-au găsit locul în cărțile de pedagogie din România, deși sunt citate în unele dintre cele mai importante cărți publicate recent pe domeniul alfabetizării (ex. Snowling, Hulme & Nation, 2022; Cabell, Neuman & Terry, 2023) și de către cercetători de top din acest domeniu (ex. Kim, 2023; Tunmer & Hoover, 2021).

Din fericire, știința citirii (the science of reading) există de mult timp și dacă înțelegi cercetarea avansată în acest domeniu, știi multe lucruri care pot ameliora nivelul alfabetizării copiilor din România. Iar cu ajutorul Edupedu.ro am reușit să diseminez publicului din România mai multe informații din acest domeniu științific (inclusiv rezultatele studiilor noastre), într-un limbaj mai ușor de înțeles.

Astăzi voi continua să promovez științele educației (în general) și știința citirii (în special) și voi prezenta rezultatele unui nou studiu pe care l-am publicat recent în Learning and Instruction (și care poate fi accesat și descărcat gratuit aici), studiu care poate să ofere o soluție de îmbunătățire a alfabetizării funcționale a elevilor din România. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această publicație, Learning and Instruction (cu factorul său de impact de 6+) este unul dintre cele mai competitive jurnale academice pe domeniul științelor educației, jurnal în care poți publica doar dacă studiul tău aduce un plus de valoare semnificativ față de ce se cunoaște deja.

Voi începe prin a prezenta pe scurt studiul, apoi voi discuta despre importanța lui și voi termina cu câteva implicații și o concluzie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Cei care vor Educație de calitate sunt vreo 11-14%, restul votează PSDNLUDMRAUR, sau absentează.

  2. Reducandu-l pe al profesorilor.