G4Media.ro

Premierul Ciucă: Cererile sindicatelor din Educație „sunt absolut foarte, foarte greu de…

Foto: captura gov.ro

Premierul Ciucă: Cererile sindicatelor din Educație „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față” / „Eu mă apropii de sfârșitul mandatului, nu ar fi nici onest, nici corect și nici principial să predau un mandat care să aibă probleme”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în afară de propunerile făcute de Guvern sindicatelor din Educație și care ar fi fost deja transpuse în proiecte de acte normative, celelalte cereri ale sindicatelor „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”. Aceasta a explicat că România ar intra și mai adânc în deficit bugetar, iar asta ar duce la pierderea fondurilor europene. Ciucă nu a explicat coerent ce înseamnă impactul măsurilor și cum acordarea creșterilor salariale și finanțarea Educației ar duce la pierderea fondurilor europene.

Declarațiile au fost făcute marți dimineața, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare destinate sprijinirii sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, inclusiv din diaspora științifică. De luni, 22 mai, în școli este grevă generală la care participă peste 70% din angajații din Învățământ.

„Este foarte clar pentru noi toți că nu putem să vedem profesorii noștri în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noștri, elevi sau studenți, în amfiteatre. Nu cred că în momentul de față este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul școlar. De aceea, mă angajez personal, am discutat și cu președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociația părinților, cu asociația elevilor și vom face în așa fel încât pe bază de dialog să rezolvăm problema făcând încă odată apel și la liderii de sindicat și la cadrele didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Sa dea legea, acum si sa o trimita la Parlament la vot.
    Banii necesari sa-i ia din taxele neincasate inca

  2. Ar fi groaznic să le dea profesorilor mai mult decât femeii de serviciu din armată. N-ar mai rămâne nici pentru pensiile speciale, nici pentru fufele angajate prin diferite instituții inutile.

  3. Am înțeles ca in acest timp cât discuta cu Ziariștii stimabilului prim-ministru i-au mai intrat 18.000 lei pensie specială pe card…

  4. De ce n-ar fi corect și principial să predai mandatul, doar sunteți o apă și-un pământ și împreună la guvernare de mai bine de un an și jumătate ? Rezolvați problema împreună, indiferent cine e prim. Ce mi-e Ciucă ce mi-e Ciolacu, PNL sau PSD. Dar dl Ciucă iar se lasă prostit de dl. Ciolacu și PNL nu bagă de seamă.

  5. Intr-o familie tatal semiabuziv (statul roman, guvernantii de fapt – ca doar ei au venituri) are trei copii, unul adolescent (al carui trai depinde de cat i se aloca dupa ce tatal a platit la femei usoare) si doi cu cativa ani mai mici. Adolescentul are misiune de la tatal sa se ocupe de educatia celor mici, ca el nu se pricepe si nu vrea. Adolescentului ii este foame si are nevoie de straie ca sa poata iesi in lume, iar alocarea pentru cei trei copii nu le ajunge decat cu greu pentru subzistenta. Adolescentul cere, cere degeaba de ani de zile fiind amanat pentru viitoarea iluzorie marire de leafa pe care o va primi (cand? – candva…). Dragostea pentru fratii mai mici se amesteca cu frustrarea datorata lipsurilor, atentia ii este distrasa de la lectiile cu cei mici de cheful tatalui, din camera de-alaturi cu acolitii sai. Si-ar lua lumea-n cap, dar gandeste “sa mai incerc o data”, zicandu-i tatalui ca in conditiile astea nu se mai poate ocupa bine si de cei mici, ca-i e foame si ameteste din cauza asta. Din nou, a cat-a oara!: “Acum am doar doi lei, ia-i acum pe-astia si te descurci tu. Cand voi mai face rost o sa-ti mai dau, ca meriti! Dar vezi ca pentru asta aia mici trebuie sa invete bine, sa ia note mari, este responsabilitatea ta.” si se duce alaturi la cheflii lui.

  6. Pt. cadrele didactice nu sunt bani, pt. pensiile speciale sunt.Să ne explice și nouă Ciucă și Ciolacu cine sunt acei,,speciali” și ce fac ei,,special”.Nu ar fi mai bine daca ar organiza un referendum cu da sau nu referitor la acordarea pensiilor speciale?