Conflictul din Partidul Verde continuă: Congresul desfășurat la Bușteni a reconfirmat copreședinții demiși, dar evenimentul este contestat de partid
UPDATE Precizări de la Lavinia Cosma:
- Cauza tensiunilor din Partidul Verde Verzii este solicitarea marii majorități a organizațiilor ca bunurile digitale să fie în proprietatea partidului, iar nu în proprietatea privată a lui Silviu Dumitru.
- Din momentul în care Silviu Dumitru a simțit că pierde controlul privat asupra partidului a declanșat o acțiune de defăimare a celor 2 copreședinți, aleși democratic la congresul din 3 septembrie 2022, așa cum atestă și sentința definitivă a Tribunalului București.
- Niciun moment nu s-a pus problema vreunei alianțe sau înțelegeri politice cu PSD. Nu a existat niciun dialog al vreunuia din cei 2 copreședinți cu lideri sau membri PSD. Proverbul românesc ”hoțul strigă prindeți hoții” este valabil și în acest caz. Silviu Dumitru este cel care a negociat în trecut cu PSD pentru Remus Cernea si Ovidiu Iane poziții de parlamentari pe listele acestui partid. Și nu numai aceste poziții…
- Așa zisa demitere a celor 2 copreședinți a fost făcută într-un consiliu național online în care au participat între 22 și 49 de persoane dintr-un cvorum de 81, conform înregistrării video. Ședința a fost condusă abuziv de secretarul general de la acea vreme Silviu Dumitru care nu avea nici o prerogativă în acest sens. Votul a fost prin email de a lungul a 12 ore pe un soft nesecurizat, singurul control asupra acestui soft avându-l Silviu Dumitru.
- Silviu Dumitru face ceea ce știe mai bine de 17 ani, ingroapa partidul prin diversiune si manipulare.
- Congresul extraordinar de la Bușteni din 27 a fost convocat legal conform statutului Partidului Verde Verzii și s-a desfășurat ca atare cu dezbateri democratice și vot secret. Au fost prezente 21 de organizații din 26, așa cum atestă procesele verbale.A prezenta in articol ca acest congres la care au participat marea majoritate a filialelor este ”contestat de partid” contravine adevarului faptic.
- Copresedintele PV-V Marius Lazar nu a fost in anii 90 consilierul lui Ion Iliescu.
- Copresedintele Marius Lazar nu a avut nicio calitate in dosarul Severin sau in alte dosare, lucru verificat de catre mai multi avocati din partid, dar si din afara partidului. Marius Lazăr a prezentat colegilor cazierul său imaculat.
- Cei 2 copreședinți Marius Lazăr și Lavinia Cosma au prezentat de asemenea colegilor o declarație pe propria raspundere (in baza prevederilor art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, după luarea la cunoştinţă a conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii) ca nu au fost lucrători ai Securității sau colaboratori ai acesteia și că nu au nicio formă de colaborare cu structurile vreunui serviciu secret din tara sau din afara tarii.
- In momentul in care am recomandat lui Silviu Dumitru sa faca acelasi lucru in virtutea transparentei a refuzat sa-l facă. DE CE?
- Delegatia oficiala a PV Verzii la Congresul de la Viena este formata din Marius Lazar si Lavinia Cosma, toate formalitatile EGP( Partidului Verzilor Europeni) fiind facute in acest sens.
- Silviu Dumitru NU MAI ESTE secretarul general al Partidului Verde Verzii. Congresul de la Busteni a ales prin vot secret, o noua conducere din care fostul secretar general nu mai face parte. Orice demers public facut de Silviu Dumitru invocand aceasta pozitie este nul de drept.
UPDATE 2
Precizări referitoare la situația actuală a Partidului Verde.
În data de 24.06.2023 a avut loc Congresul Național statutar al Partidului Verde – Verzii, convocat de Consiliul Național din 20.05.2023 în urma căruia au fost aleși noii copreședinți Rodica Bărbuță și Bogdan Botea, un nou președinte executiv, Nicolaie Matei și a fost reconfirmat Silviu Dumitru ca secretar general al partidului.
Cei doi foști co-președinți, Marius Lazăr și Lavinia Cosma, care au fost destituiți din funcții prin decizia Consiliului Național din 20.05.2023, și apoi au fost excluși din partid, continuă să dezinformeze publicul, utilizând o titulatură la care nu mai au dreptul și transmițând date false care nu au legătură cu realitatea.
Marius Lazăr, după un trecut de 25 ani în PSD la nivel de top, fiind printre altele consilierul lui Ion Iliescu, colaboratorul lui Adrian Severin și consilierul lui Mircea Geoană, informații care sunt deja de notorietate, a reușit să se infiltreze în anul 2022 în Partidul Verde unde și-a găsit un colaborator în persoana Laviniei Cosma, fostă deputată USR exclusă din acel partid, pentru ca împreună cu aceasta să preia conducerea Partidului Verde în urma unui congres desfășurat în data de 03.09.2022.
După înregistrarea modificărilor conducerii partidului la tribunal, adică din februarie 2023, cei doi au început să schimbe componența Biroului Permanent Național adică conducerea partidului pentru a-și impune persoane apropiate din anturajul personal, cu scopul de a prelua amândoi conducerea Partidului Verde pe care doreau să îl folosească în scopuri exclusiv personale.
Din aprilie 2023, cei doi nu au putut să mai colaboreze cu majoritatea membrilor BPN, aceștia nefiind de acord cu modul lor de lucru constând în dezinformare, manipulare și minciună.
Cei doi foști copreședinți realizând că nu își pot impune controlul în BPN, mai ales după au aflat că vor fi propuși pentru demitere la următorul CN din 20.05.2023, au organizat printr-o procedură nestatutară un așa zis congres la Bușteni, în data de 27.05.2023 unde nu au participat decât sfert din membrii BPN și reprezentanți din 5 județe din cele 22 existente.
Acest Congres va fi supus controlul judiciar de către Tribunalul București unde se va vedea caracterul ilegal al acestuia, fiind vorba de un act nul.
Deși ulterior a avut loc în 24.06.2022 și Congresul Național statutar al Partidului Verde, care a ales o nouă conducere a partidului, cei doi, Lazăr și Cosma nu vor să admită voința membrilor de partid și faptul că nu mai sunt membri ai partidului, folosesc același “modus operandi” tipic PSD – capturarea unei părți a partidului, prin manipulare internă și dezinformarea membrilor și a publicului, dar mai ales, prin încălcarea legii partidelor politice .
Suntem convinși de faptul ca instanta de judecată va restabili legalitatea și se va pronunța cat mai repede în dosarele privind evenimentele precizate mai sus, pentru ca Partidul Verde Verzii sa poată reveni, omogen și puternic în competiția politică, având în vedere anul electoral 2024.
6 octombrie 2023
Știrea inițială
Copreședinții demiși din Partidul Verde, Marius Lazăr și Lavinia Cosma, au fost reconfirmați în funcție în cadrul unui congres extraordinar desfășurat sâmbătă, la Bușteni, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul este contestat însă de partid, a declarat pentru G4Media secretarul general Silviu Dumitru.
”Biroul Permanent Național al partidului este format din 19 persoane dintre care 8 femei si 11 barbati. Presedinte Executiv al partidului a fost ales Adrian Tudor, fost viceprimar al municipiului Târgu Jiu. Din structura de conducere a partidului fac parte si copresedintii Ligii Alesilor Locali consilierul local Carmen Nadrag si Mihai Neagoe, viceprimarul orasului Ghimbav. Tinerii Verzi, recent primiți în Federația Europeană a Tinerilor Verzi sunt reprezentati de copreședinții Miruna Necula și Bogdan Dumitraș”, se arată în comunicat.
Totuși, secretarul general al Partidului Verde, Silviu Dumitru, a declarat pentru G4Media că la eveniment au participat doar 7 filiale din 26 și că Partidul Verde va anula documentele rezultate de la acea întâlnire.
”Le vom anula așa-zisul congres in instanță dacă îl vor înregistra. Noi am înregistrat Consiliul Național la Tribunalul București și facem congres în 24 iunie la sala Dalles în București. Eu și cu alți doi colegi vicepreședinți vom merge la Congresul Partidului Verde European 2-3 iunie de la Viena și apoi 7-10 iunie la Global Greens la Seoul”, a declarat Silviu Dumitru.
Context Partidul Verde și-a demis, săptămâna trecută, cei doi copreședinți: pe Marius Lazăr și pe Lavinia Cosma. Cei doi sunt acuzați că vizau preluarea abuzivă a controlului partidului și că intenționau să servească interese de imagine ale PSD. La rândul său, grupul de susținere a celor doi îi acuză pe secretarul general Silviu Dumitru și pe fostul președinte Florin Călinescu că doreau o colaborare cu AUR. În plus, Marius Lazăr contestă decizia de demitere deoarece ar fi ilegală, spune el.
Potrivit unui document emis de Biroul Național Permanent (BPN) al Partidului Verde, Marius Lazăr și Lavinia Cosma sunt acuzați, printre altele, că ar fi demis din funcții mai mulți membri ai BPN, vicepreședinți și președinți de filiale judetene, fără respectarea procedurii și fără să se țină seama de faptul că ședința nu întrunea cvorumul necesar. Apoi ar fi propus votarea în funcții de decizie persoane ”care nu erau prezente, nu aveau adeziune, nu le cunoștea nimeni din partid activitatea”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank