G4Media.ro

Directoratul Național de Securitate Cibernetică: Atenție la postările sponsorizate de pe Facebook…

Directoratul Național de Securitate Cibernetică: Atenție la postările sponsorizate de pe Facebook / Conturi sau pagini compromise sunt folosite pentru tentative de fraudă / Metode rapide de îmbogățire recomandate aparent de Ion Țiriac sau Mihai Gâdea

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unor frecvente tentative de fraudă în postările sponsorizate de pe Facebook. Aparent inofensive conturi sau pagini de pe platforma de socializare sponsorizează postări cu articole false, care promovează ”oportunități de investiție” recomandate de persoane publice. Articolele folosesc clonează imaginea vizuală a unor cunoscute publicații de presă.
Atacatorii vor astfel să convingă potențiale victime să-și furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ei, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt.
”Mai jos aveți exemplul unei pagini care aparține unui magazin de biciclete care promovează un articol fals care are ca scop principal promovarea unei false oportunități de investiție, care ar fi fost recomandată de Ion Țiriac și alte persoane publice. Articolul folosește identiatea vizuală Libertatea, Știrile Pro TV sau Antena 3”, a scris DNSC într-o postare pe Facebook.
Un alt exemplu de postare sponsorizată trimite utilizatorii pe pagina unui site care imită design-ul publicației Libertatea. Pretinsul interviu cu Mihai Gâdea, despre o metodă de îmbogățire rapidă, invită cititorii să facă click pe link-uri plasate în text.
Recomandările DNSC:
  • Evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire
  • Nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană
  • Atenție la corectitudinea gramaticală și la exprimarea textului în limba română. De multe ori atacatorii folosesc instrumente automate de traducere, care vor genera un text ciudat în exprimare și plin de greșeli.
  • Verificați întotdeauna pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la secțiunea „Alerte Investitori – Informări” și secțiunea „Atenție la Entități Neautorizate!” informații referitoare la posibile fonduri care au ca scop înșelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.
  • În cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online.
  • Dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911)

Fraudă cu ”medicamente minune”

În urmă cu o săptămână, presa a scris despre cazul unui alt site care folosește antetul unui cunoscut site de știri, dar și imaginea unui cardiolog, ca să vândă pe internet un ”medicament-minune”. Site-ul inventează inclusiv un institut de patologie cardiovascular, pe seama căruia pune descoperirea și dezvoltarea unei substanțe, la rândul ei fictive. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îndeamnă oamenii să cumpere doar medicamente recomandate de medicul specialist.

”Și eu personal am fost subiectul unor astfel de recomandări timp de luni de zile, e clar că se folosesc de numele și notorietatea unor oameni și încearcă să înșele lumea ca să vândă substanțe fără efect terapeutic. Recomand oamenilor să nu cumpere medicamente de pe internet și să nu schimbe tratamentul recomandat de medicul specialist”, a recomandat ministrul Alexandru Rafila, la Digi 24.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. gadele real nu e mai putin tox.ic decat gadele fake…🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕

  2. În acest context,prezenta lui Gadea este foarte firească,pentru cei ce se feresc de el.Problema este cu cei care cască gura la vorbele lui,ca d-aia îl folosesc escrocii.Să fie siguri că au „fir întins”si ca nu dau peste persoane avizate.