G4Media.ro

Regele Charles al III-lea: Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am ajuns…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Regele Charles al III-lea: Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am ajuns să iubesc România / Abia aștept să-mi joc și eu rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor noastre

Regele Charles al III-lea a transmis, vineri, un mesaj emoționant de la Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră. Monarhul britanic a precizat că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale.

„Nu pot să descriu plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici, am simțit o legătură puternică cu România. (…) Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am putut fi martor la dezvoltarea extraordinară care a avut loc. (…) Am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimonul, istoria, mediul”, a afirmat Regele Charles al III-lea și a adăugat în limba română „Țară de glorii, țară de dor”.

Suveranul britanic a subliniat că România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele de agricultură sustenabilă, iar aici în continuare sunt numeroase specii care au dispărut din alte țări.

Regele Charles al III-lea a spus că prețuiește mai ales prietenii săi din România, care l-au sprijinit și în proiecte și care fac bine pentru țară.

„Am văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina”, a mai precizat monarhul.

„Abia aștept să-mi joc și eu rolul în strângerea și mai puternică a legăturilor noastre pe viitor”, a încheiat Regele Charles al III-lea.

Președintele Klaus Iohannis a precizat, în alocuțiunea sa, că ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronare are loc în țara noastră.

„Pentru România, acesta reprezintă un mesaj foarte important că legăturile cu țara noastră rămân la fel de strânse. Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea pentru celebrarea unor valori care țin de însăși identitatea noastră națională. (…) Localnicii povestesc cum datorită interesului Majestății Voastre frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați amintit cât de prețioase sunt tradițiile, meșteșugurile și că acestea nu își pierd valoarea în fața tehnologiei, ci dimpotrivă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a amintit că fundația caritabilă a regelui a deschis posibilitatea de a redescoperi satele românești și a contribuit la prezervarea acestora.

Klaus Iohannis a menționat și activitatea substanțială, valoroasă și constată a acestuia pentru protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, care s-a reflectat și în România.

„Anul 2023 este unul foarte important și pentru relația dintre România și Regatul unit. celebrăm 20 de ani de la partenariatul strategic bilateral (…) Dimensiunea militară și de securitate, un pilon esențial al parteneriatului strategic, este cu atât mai actuală în actualul context strategic”, a subliniat președintele.

Klaus Iohannis a evidențiat și „rolul special al comunității românești din Marea Britanie, care numără peste 1,2 mil de persoane”.

„Vă mulțumim că ați fost și sunteți în continuare un mare prieten al României”, i-a mai spus Klaus Iohannis regelui Charles al III-lea.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. elisabeta love nicu, dupa 45 de ani lumea a evoluat charles love johanis

    • Foarte bine, sau tu love rusia? Esti AUR olac?

    • incomnsyrabil e spatiu si postacii usr. esti in tura? pnl undercover? te bucuri ca e legitimat un dulap? esti de servici asa ca posteaza, ma misam ca nu a aparut cu ochiiperusi. spor la treaba

  2. Emotionant! Amandoi au fost la înaltime.Să-i amintim regelui,iubitor de Shakespeare si de Eminescu,poezia închinată de poet marelui dramaturg.
    „Shakespeare,adesea te gandedc cu jale,
    Prieten bland al sufletului meu.
    Izvorul plin al canturilor tale
    Îmi sar în timp si le repet mereu….
    …………………………..

  3. ma bucur !

  4. Majestate cred ca daca ne-ai infia ,chiar am scoate-o la capat.Pros ti mea din anii 90 s-a mai diminuat in mare masura.E drept ca ne mai incurca AUR- olacii,da sunt putini.

  5. pe cine incurca aur? unde e diminuata pros tim ea? tot la 70% ajunge ca in 92, dar din 2 bucati