G4Media.ro

BREAKING Greva generală din educație se suspendă, dacă Guvernul pune în ordonanța…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

BREAKING Greva generală din educație se suspendă, dacă Guvernul pune în ordonanța de urgență că salariul debutantului va fi la nivelul salariului brut pe economie și că de la 1 ianuarie 2024 majorarea salarială este de 50%, anunță sindicatele

Sindicatele au anunțat, luni, că greva generală din educație se suspendă, dacă Guvernul pune în ordonanța de urgență că salariul debutantului va fi la nivelul salariului brut pe economie și că de la 1 ianuarie 2024 majorarea salarială este de 50%.

Sindicatele au anunțat suspendarea, nu încheierea grevei.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au anunțat, într-un comunicat de presă comun, că, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, se mai arată în comunicat.

Imediat după anunțul sindicatelor a început ședința de Guvern în care vor fi adoptate două ordonanțe de urgență ce vizează creșterile salariale și alocarea de fonduri pentru educație.

„În deplină responsabilitate a liderilor cioaliției, Guvernului și cu sindicatele, cu reprezentanții profesorilor, părinților, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă și să asigurăm dascălilor, copiilor, părinților soluția prin care să încheiem anul școlar și să se deruleze examenul de Bacalaureat. Vom adopta OUG, de fapt sunt două, una vizează creșterile salariale și alocarea fondurilor necesare”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Sa vedeti ce teapa o sa isi ia profesorii…

  2. Televiziunile anunta ca s-a incheiat nu ca o sa se suspende daca…

  3. Nenorociții naibii de boșorogi lideri, șobolani cumpărați, cine sunt ei ma sa decidă pt noi? Ieșiți din sindicatele astea trădătoare !

    • Te oprește cineva sa continui greva? Calmeaza-te, vine vacanța, 4 luni libere plătite plus un voucher de vacanță și unul în octombrie când va întoarceți din vacanta și tu ești supărat…

  4. Doar Ciolacu PM mai bine fara

  5. Pana cand se suspenda? Pana la anul, pe vremea asta?

  6. si LIDERII SINDICALI vor privi cu ATENTIE SI INGRIJORARE daca se aplica ?

  7. Să traduc în cifre : salariul de bază al profesorului începător. În prezent, în grilă acest salariu de bază este egal cu 4098 lei. Mărit la salariul mediu brut pe economie, crește la 6789 Lei ( cu acest salariu mediu brut lucrează fondul asigurărilor sociale ). Creșterea reprezintă 67 %. Clinciul se află în faptul că această creștere duce în mod normal la recalcularea întregii grile de salarizare din educație, pentru toate categoriile de personal.
    Începând cu 1 Ianuarie 2024 asupra acestei grile mărite ar trebui aplicată o mărire generală de 50 %. Salariul de bază al profesorului începător ar deveni 10.184 lei. O cretere de 2,5 ori !

    Împrumut un citat de la Lucian Croitoru : ” În multe domenii, dar mai ales în cel fiscal, în sănătate și în educație, politicile guvernamentale au fost, dacă lăsăm la o parte unele excepții, mai degrabă „un eufemism pentru secvențe incoerente de expediente disparate”

    • @brian
      Esti in eroare.: profesorul incepator primeste acum 1300 lei , deci ajunge la 5498 lei. La 1 ianuarie primeste 50% din diferenta intre 5498 lei si salariul mediu pe economie valabil in 2024. , iar diferenta de 50% nu se stie cand. Deci las-o balta cu marirea de 2.5 ori , e o minciuna gogonata!

  8. N-are ce sa caute virgula aia inainte de „daca” din titlu si primul paragraf – subordonata e la locul ei, adica dupa regenta!

  9. Așa cum am mai spus: cei din învățământ (plus liderii lor sindicali) și cei votați covârșitor de aceștia (adică PSDNLAUR) se merită unii pe ceilalți.

  10. daca e parerea ta, du-te si mai bea o bere. daca esti postac, du-te si spune-i sefului ca ti-au zis aia pe comment-uri la G4Media ca ai gresit secolul.

  11. I-au pacalit!

  12. E o poza pe un site in care Ciuca se inclina in fata lui Ciolanu in timp ce ii strange mana.
    Ai senzatia ca urmeaza sa i-o si pupe!