G4Media.ro

Franța: Realiniere politică la centru-dreapta cu opoziție de stânga-dreapta?

Foto: Adunarea Națională a Franței

Franța: Realiniere politică la centru-dreapta cu opoziție de stânga-dreapta?

Luni după-amiază, doar 239 de deputați ai Adunării Naționale au votat în favoarea moțiunii de cenzură propusă de alianța stângii, Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială (Nupes). Pentru a fi adoptat, acesta avea nevoie de o majoritate absolută de 289 de voturi din totalul de 577.

Aceasta a fost cea de-a 17-a moțiune de cenzură depusă în Adunare în încercarea de a răsturna guvernul de când Elisabeth Borne a preluat funcția de prim-ministră în iunie 2022. Este, de asemenea, și mai ales, ultima șansă a opoziției de a încerca să revină asupra reformei pensiilor, după eșecul propunerii legislative a grupului deputaților nealiniați care viza abrogarea majorării vârstei legale de pensionare la 64 de ani.

Deși moțiunea de cenzură a eșuat, în favoarea ai au votat de această dată și deputații partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă), condus de Marine Le Pen, care de obicei nu votează alături de Nupes. Acest scor de 239 de voturi este al doilea ca mărime la o moțiune de cenzură după 279 din luna februarie, când guvernul Borne și-a angajat răspunderea pe textul legii de reformă a sistemului de pensii. Atunci, o bună parte a deputaților partidului Republicanii (LR, centru dreapta) au votat alături de opoziție, moțiunea eșuând la numai nouă voturi. De data aceasta, niciunul dintre cei 61 de deputați LR nu s-a alăturat opoziției.

Între timp, principalul partid centrist care-l sprijină pe președintele Emmanuel Macron și guvernul Borne, Renaissance (Renaștere) a convocat o reuniune a cadrelor partidului la Adunarea Națională pentru a discuta o posibilă alianță cu LR, a dezvăluit luni franceinfo.

Deși subiectul provoacă diviziuni interne, Renaissance se gândește cu atenție la consecințele acestui scenariu. Secretarul general al partidului pro-prezidențial, Stéphane Séjourné, a trimis un e-mail deputaților în care îi „invită la o reuniune politică”.

Această consultare la vârful aparatului macronist este menită să ia temperatura, în timp ce ideea unei coaliții cu LR continuă să agite majoritatea. Această inițiativă se înscrie în misiunea pe care Emmanuel Macron i-a încredințat-o premierului pentru a-și lărgi majoritatea, dar aceste negocieri, extrem de incerte, seamănă cu un pariu.

Cele trei partide pro-prezidențiale – Renaștere, Mișcarea Democrată și Orizonturi au împreună 250 de deputați, cu 39 mai puțin decât majoritatea absolută, iar guvernul a trebuit să apeleze adeseori la sprijinul, fie și prin abținere, al deputaților LR.

Pe ce subiecte pot macroniștii și centru-dreapta să colaboreze? Imigrația, instituțiile și bugetul sunt deja pe masă. Dar în anturajul președintelui se spune că vor să păstreze controlul și să nu fie supuși unui acord cu LR. De aceea, din punct de vedere politic, ecuația pare un pariu, chiar dacă fostul președinte Nicolas Sarkozy continuă să vândă acest acord. LR sunt divizați și nimic nu spune că aducerea câtorva capete în guvern ar garanta o majoritate în Adunarea Națională.

Pe de altă parte, dacă guvernul se înclină prea mult spre dreapta, o parte din majoritatea prezidențială ar putea să nu-l mai susțină, creând o durere de cap totală. Executivul rămâne sub amenințarea permanentă a unei moțiuni de cenzură, iar deocamdată negocierile cu centru-dreapta nu răspund la această întrebare.

În orice caz, din punct de vedere politic, multe dintre măsurile luate de președintele Macron și guvernul Borne sunt în zona de centru dreapta a LR, iar șeful statului este văzut de multă vreme ca un “președinte al bogaților”. Pentru LR însă o astfel de alianță ar fi extrem de periculoasă: Republicanii o umbră a gloriosului partid înființat de generalul De Gaulle acum 65 de ani, care a dat patru președinți ai celei de-a Cincea Republici, riscă să dispară de pe scena politică, strivit între macroniștii care i-au canibalizat electoratul și un RN tot mai respectabil în ochii electoratului de dreapta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „un RN tot mai respectabil în ochii electoratului de dreapta”.
    – Inteleg ca o spuneti cu amaraciune.