G4Media.ro

UDMR a acceptat oferta lui Marcel Ciolacu: Energia și Mediul / PNL…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

UDMR a acceptat oferta lui Marcel Ciolacu: Energia și Mediul / PNL oferă doar Energia. Ciucă: Votăm o formulă de guvern cu UDMR și una fără UDMR

Update 17.55: Nicolae Ciucă a declarat că vor vota două formule: una în care UDMR primește oferta cu Ministerul Energiei și una fără UDMR. „Noi am anunţat că cedăm Ministerul Energiei. (…) Noi vom vota două formule: o formulă cu UDMR în care PNL cedează Ministerul Energiei şi o formulă fără UDMR în care avem cele două partide în coaliţie”, a declarat Ciucă înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Update 17.37: Nicolae Ciucă a declarat marți că ”a rămas stabilit ca PNL să ofere un minister pentru UDMR, Energia. Al doilea e oferit de PSD”. Întrebat dacă PNL e de acord să cedeze UDMR ministerele Energiei și Mediului, Ciucă a spus: ”nu a fost această variantă pe masă. Dacă doresc, pot să ia și Sănătatea (portofoliu aflat acum la PSD – n.red.)”

Update 17.16: Liderii PSD sunt nemulțumiți că liberalii nu respectă înțelegerea inițială, care prevedea ca UDMR să primească Mediul și Energia, iar PNL să primească Ministerul Investițiilor Europene (MIPE), potrivit surselor G4Media

Update 17.11: Kelemen Hunor a acceptat oferta lui Ciolacu de a primi ministerele Energiei și Mediului, potrivit surselor G4Media. Singura problemă în calea rămânerii UDMR la guvernare este că PNL nu vrea să cedeze Mediul, potrivit surselor G4Media

Update 17.10: PNL nu vrea să renunțe la Ministerul Mediului, potrivit surselor G4Media, deși Marcel Ciolacu promisese liderilor UDMR Mediul și Energia

Articol inițial: Liderul UDMR, Kelemen Hunor, are marți după-amiază negocieri de ultim moment cu premierul desemnat Marcel Ciolacu și cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, la sediul guvernului, potrivit informațiilor G4Media.

Cei trei negociază o soluție pentru eventuala rămânere a UDMR la guvernare, după ce Kelemen Hunor anunțase duminică decizia de a nu intra la guvernare fără Ministerul Dezvoltării.

Marcel Ciolacu i-a oferit lui Kelemen Hunor Ministerul Energiei și, la alegere, portofoliul Sănătății sau Mediu, potrivit informațiilor G4Media.

Prelungirea negocierilor cu UDMR face ca ședința conducerii PNL să fie amânată pentru ora 17.00. Ședința BPN a PNL era programată pentru ora 16.00.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cum cuvânta stimabila Olguța: ”Bravo, Marcele, le-ai luat și banii din pieptul mortului”

  2. in guvernul cu USR au avut 4 ministere, ce e drept nu puteau fura, si probabil de asta au decis ca mai bine 2 dar bune de furat alaturi de PSD si PNL

  3. UDMR nu pleaca de la guvernare decat daca PSD si PNL ii dau afara (prin ruperea coalitiei) sau daca le ordona Orban de la Budapesta..
    Ceea ce nu cred ca se va intampla, nici intr-un caz.
    Ambele partide din USL au nevoie de „balamaua” UDMR dupa viitoarele alegeri.