ROG Ally: o adevărată mașinărie de joc pentru orice situație (P)
ROG își surprinde fanii cu un nou produs ce împinge barierele posibilului: ROG Ally, o consolă portabilă de gaming suficient de puternică pentru a reda orice joc AAA actual la rezoluție Full HD. ROG Ally este un dispozitiv foarte capabil, fiind echipat cu procesorul AMD Ryzen Z1 Extreme special proiectat pentru jocurile compatibile cu sistemul de operare Windows 11, cea mai populară platformă de gaming.
Pentru un entuziast al jocurilor video care își dorește să se joace de oriunde, în orice situație, ROG Ally este consola care garantează performanță, eficiență și adaptabilitate de neîntrecut, în orice circumstanțe.
Savurează jocurile favorite la rezoluție 1080p, cu detalii ridicate
Cel mai important detaliu despre noul ROG Ally este, fără îndoială, sistemul de operare Windows 11. Acesta asigură o compatibilitate incredibilă cu cea mai populară platformă de gaming, ca tu să te poți delecta cu o performanță impresionantă și o grafică detaliată, indiferent de tipul de joc rulat. Procesorul AMD Ryzen din seria Z1 Extreme și placa video bazată pe RDNA 3 sunt cele care îți permit să te joci la rezoluție nativă de 1920 x 1080 pixeli, fără a compromite fluiditatea sau calitatea vizuală.
Pentru a îmbogăți experiența de joc oferită de ROG Ally, consola este dotată cu un ecran tactil IPS de 7 inch cu frecvență de actualizare de 120 Hz și compatibilitate FreeSync Premium, tehnologie care sincronizează reîmprospătarea ecranului cu frame rate-ul din joc, pentru animații fără întreruperi.
Cu un design confortabil și o greutate redusă de numai 608 grame, ROG Ally este o consolă portabilă și ergonomică, ideală pentru gaming-ul de lungă durată, indiferent de locație. Poți să te joci în aer liber, să o conectezi la un TV pentru a te bucura de un ecran mai mare, sau la o placă video externă ROG XG Mobile care dispune de un GPU pentru laptop NVIDIA RTX 4090 în configurația de top, configurație care atinge un nivel de performanță imposibil până de curând într-un volum atât de compact.
Totodată, aplicația ROG Armoury Crate SE primește pentru ROG Ally o versiune specială care îți permite să personalizezi setările de joc, performanțele APU-ului, iluminarea Aura Sync și funcțiile butoanelor consolei. Designul ergonomic al consolei îți pune fiecare buton la îndemână, asigurând o manevrare exemplară și ușurând, în același timp, navigarea pe desktop-ul Windows, mai ales dacă alegi să folosești simultan și ecranul tactil.
O consolă portabilă cu performanțe de consolă next-gen
Configurația hardware a lui ROG Ally se bazează pe un procesor AMD Ryzen din seria Z1, o variantă special proiectată pentru jocuri pe mobil, îmbinând arhitectura Zen 4 cu grafica RDNA 3 cu 12 unități de calcul. Procesorul cu 8 nuclee și 16 fire de execuție livrează o putere de calcul impresionantă de 8.6 teraflopi, comparabilă cu consolele de sufragerie, adică suficientă pentru a reda orice fel de joc, fie el titlu AAA sau producție indie. Procesorul este însoțit de 16 GB de memorie RAM LPDDR5 rulând la un foarte rapid 6400 MHz, iar stocarea jocurilor și documentelor personale se realizează pe o unitate SSD de 512 GB. Dacă ai nevoie de mai mult spațiu, poți adăuga oricând carduri microSD UHS-II folosind portul dedicat.
Cu ROG Ally te bucuri de libertatea și flexibilitatea de a te distra pe o consolă portabilă care rulează Windows 11, fără a compromite diversitatea jocurilor pe care le poți instala și rula.
ROG Ally se bazează pe noul sistem de răcire denumit Zero Gravity pentru a păstra componentele la o temperatură ideală în timpul ședințelor lungi de joc. Acesta include două ventilatoare și un radiator cu lamele extrem de subțiri, la care se adaugă și câteva conducte de căldură cu coeficient de fricțiune mare. Sistemul de răcire își păstrează eficiența în orice orientare a consolei, garantând o eliminare eficientă a căldurii prin multiplele guri de ventilație, indiferent de puterea selectată pentru APU-ul AMD care poate ajunge până la un remarcabil 30 Watti.
ROG Ally (RC71L) vine cu o surpriză în pachet, o versiune de probă de 90 de zile pentru Xbox Game Pass, oferindu-ți acces neîngrădit la o bibliotecă vastă de titluri pentru toate gusturile pe care le poți instala și juca în mod gratuit, fără nicio limitare.
Noua consolă ROG Ally este disponibilă deja la partenerii ASUS și poate fi comandată inclusiv din eShop ASUS România.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank