G4Media.ro

800 de delegați participă la Congresul USR de sâmbătă, pentru adoptarea strategiei…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

800 de delegați participă la Congresul USR de sâmbătă, pentru adoptarea strategiei privind alegerile din 2024

Congresul USR începe sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Radio, unde sunt așteptați 800 de delegați din toată țara. Membrii USR se reunesc pentru a vota un mandat de negociere important pentru 2024, când sunt programate alegeri parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.

Cătălin Drulă prezintă viziunea USR pentru 2024, un an electoral important, și cele 10 angajamente pe care partidele de dreapta trebuie să și le asume pentru modernizarea României.  Avem și invitați speciali de la partide liberale din România și Europa”, se precizează în informarea transmisă de USR.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au fost invitați la Congres. De asemenea, printre invitaţi se numără vicepreşedintele ALDE Europe, Kira Rudik, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Vor transmite mesaje video Ilhan Kyuchyuk, co-preşedintele ALDE Europe şi Stephane Sejourne, preşedintele grupului Renew Europe, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Congresul USR va vota mandatul de negociere al Biroului Național al USR, completarea Comisiei de Cenzori și programarea următoarelor alegeri interne pentru februarie 2025.

Se preconizează ca în urma acestui Congres, USR să încheie o alianță politică cu formațiunile conduse de Ludovic Orban și Eugen Tomac.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „alegerile electorale…” Sigur este o formulare corectă?!…

  2. Mulțumim, am corectat!