G4Media.ro

Nouă specialiști în Inteligență Artificială discută la Romanian Science Festival

Photo: Dreamstime.com © Tascha Rassadornyindee

Nouă specialiști în Inteligență Artificială discută la Romanian Science Festival

Romanian Science Festival (RSF) lansează prima ediție a inițiativei „Luna Inteligenței Artificiale la RSF”, o serie de activități care vin în întâmpinarea elevilor și a profesorilor pentru o înțelegere mai bună a acestui domeniu de actualitate.

În evenimentele din cadrul Lunii Inteligenței Artificiale (IA) sunt implicați nouă mentori RSF care au studiat sau lucrează în străinătate în acest domeniu. Pentru elevii interesați într-o carieră în acest domeniu promițător, mentorii RSF vor împărtăși din experiența lor profesională, ce fel de studii trebuie să urmezi, care sunt opțiunile de carieră și ce provocări au întâmpinat pe parcurs. De asemenea vor fi prezentate aplicații diverse ale inteligenței artificiale.

Un alt atelier va aborda diferite subiecte precum istoria și viitorul IA pentru o înțelegere mai bună a modului cum acest domeniu al științei s-a dezvoltat și continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat definindu-ne viața. O altă discuție va fi dedicată noțiunilor de etică care trebuie luate în considerare pentru a asigura că inteligența artificială se dezvoltă în folosul omenirii.

Seria de evenimente din cadrul Lunii Inteligenței artificiale se va finaliza cu un eveniment special dedicat profesorilor, organizat împreună cu Asociația Techsoup. La această discuție vor participa reprezentanți ai marilor companii de IT la nivel mondial care sunt cei mai mari jucători în domeniul inteligenței artificiale. Prin acest eveniment, Romanian Science Festival și Asociația Techsoup doresc să vină în întâmpinarea profesorilor pentru a-i ajuta să înțeleagă acest domeniul și instrumentele pe care le pot folosi în educatiesi predat in fiecare zi.

Mentorii RSF sunt:

  • Patrick ODAGIU, doctorand în fizică, ETH Zurich, Elveția

  • Bianca PASCA, student masterand, Universitatea Oxford, Marea Britanie

  • Vlad GAVRA, Machine Learning Research Engineer, AIRBUS Defence and Space, Germania

  • Andrada IANUS, cercetător în imagistică medicală, Champalimaud Foundation, Portugalia

  • Răzvan MARINESCU, Profesor asistent în IA medicală, UC Santa Cruz / GiwaTech, SUA

  • Andrei ROIBU, doctorand în inteligență artificială, Universitatea Oxford, Marea Britanie

  • Eliza CASAPOPOL, specialist în inteligență artificială, Microsoft, Olanda

  • Bayar MENZAT, specialist în machine learning aplicat în imunologie, Etcembly, Marea Britanie

  • Irina VERLAN, specialist în etică în inteligență artificială

Calendarul activităților: 

  • Ce carieră poți avea în domeniul inteligenței artificiale? (workshop) – 21 iunie, ora 18:00

  • Viitorul si istoria inteligenței artificiale (webinar) – 28 iunie, ora 20:00

  • Workshop de inteligență artificială în științe – 12 iulie, ora 17:00

  • Etica în IA: de la abstracțiuni la acțiuni (workshop) – 30 iunie, ora 18:00

  • Masă rotundă pentru Profesori despre tehnologie și inteligență artificială în educație – 14 iulie, ora 11.00

Toate atelierele vor fi transmise live pe paginile de socializare ale RSF.

În plus față de aceste ateliere, profesorii din pre-universitar sunt invitați să se pre-înscrie la cursul online gratuit Predau Viitor “Primii pași în Inteligența Artificială (AI) pentru profesori curioși” organizat de Asociația Techsoup în parteneriat cu RSF. Cursul este disponibil pe Predau Viitor – Platforma de Cursuri, primul ecosistem de învățare gratuită pentru profesori vorbitori de limbă română din România, Republica Moldova și diaspora construit de Asociația Techsoup.

Romanian Science Festival (RSF) este primul festival național de promovare a științelor. Această inițiativă s-a născut din dorința de a implica cercetătorii și studenții români din diaspora în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice. În acest scop, se organizează diferite inițiative, atât online, cât și în persoană, dedicate copiilor, cadrelor didactice și comunității.

Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 120 de mentori care sunt studenți, cercetători şi profesioniști români din diasporă care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus știința în peste 150 de școli din România și au ajuns la peste 100.000 de elevi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...