România – Spania 0-3 la Campionatul European sub 21 de ani / Meciul s-a jucat pe stadionul Ghencea
UPDATE 23:47 Echipa națională a României a fost învinsă de Spania, scor 0-3, în primul meci din grupa B de la Campionatul European U21 (sub 21 de ani).
Știre inițială
Echipa naţională U21 a României şi echipa naţională U21 a Spaniei se află la egalitate, scor 0-0, după prima repriză a partidei de pe stadionul Ghencea, o repriză dominată categoric de spanioli, relatează news.ro
România a avut primul şut spre poartă prin Dragoş Albu, în minutul 5, dar spaniolii au pus stăpânire pe joc şi au avut o primă ocazie în minutul 28, prin Alex Baena, care a trimis puternic, pe lângă poartă. În minutul 31 Rodri a centrat pentru Sergio Gomez, în careu, dar acesta a trimis cu o lovitură de cap peste poartă. După alte două minute, Mihai Popa a ieşit greşit, iar Abel Ruiz nu a putut trimite pe poartă.
Repriza s-a încheiat cu Rodri depăşindu-l din nou pe Borza şi pasând în faţa porţii, de unde Abel Ruiz a avut o ratare monumentală, trimiţând pe lângă, din şase metri. S-a încheiat 0-0 după o primă repriză în care nici una dintre cele două echipe nu a avut şut pe poartă.
ROMÂNIA: M. Popa – Pantea, Racoviţan (cpt), Dican, Borza – Işfan, Dr. Albu, Pitu – L. Munteanu, Bîrligea, Octavian Popescu. SELECŢIONER Emil Săndoi
SPANIA: Tenas – Martinez, Paredes, Pacheco, Miranda – Blanco, Alex Baena – Rodri, Sancet, Sergio Gomez – Abel Ruiz (cpt). SELECŢIONER: Santi Denia
Cartonaşe galbene: Pacheco 20
Arbitri: Erik Lambrechts – Jo de Weirdt, Kevin Monteny (toţi din Belgia) – Donatas Rumsas (Lituania).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu