G4Media.ro

În timp ce Rusia era tulburată de presupusa revoltă Wagner, Ucraina a…

sursa foto: Facebook/ Kirilo Timoşenko

În timp ce Rusia era tulburată de presupusa revoltă Wagner, Ucraina a avansat în apropiere de Bahmut, controlat de mercenarii lui Prigojin

În timp ce în Rusia se produceau tulburări, în Ucraina, forțele Kievului au reușit să avanseze pe frontul de est – potrivit armatei ucrainene, transmite Sky News. Trupele lui Volodimir Zelenski au obținut câștiguri în apropierea orașului Bahmut din est – o zonă ocupată de grupul de mercenari Wagner – și într-o zonă mai la sud. Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că a fost lansată o ofensivă în apropierea unui grup de sate care înconjoară orașul.

  • „În toate aceste zone, am făcut progrese”, a scris Maliar.

Oleksandr Tarnavskiy, comandantul frontului Tavria, sau de sud, a declarat că forțele ucrainene au eliberat o zonă în apropiere de Krasnohorivka, la vest de centrul regional controlat de ruși din Donețk. El a precizat că zona se afla sub control rusesc de când forțele separatiste susținute de Moscova au preluat controlul asupra ei în 2014.

Malcolm Davis, analist senior la Institutul Australian de Politici Strategice, a declarat sâmbătă că Ucraina va dori să exploateze tulburările, mai ales dacă Moscova este forțată să mute trupele de pe linia frontului.

  • „Dacă forțele rusești din acele locații sunt retrase pentru a lupta împotriva Wagner – pentru a învinge ceea ce este cu siguranță o insurecție în acest moment, dar care ar putea fi care ar putea deveni un război civil mai târziu – atunci, potențial, îi veți vedea pe ucraineni deschizând noi oportunități, identificând breșe în liniile rusești pe care le pot străpunge și exploata. Dacă se deschid breșe, atunci ei trebuie să fie pregătiți să le exploateze”, a adăugat el.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a scris pe contul său de Telegram că oricine „alege calea răului se distruge singur” și că „slăbiciunea Rusiei este evidentă”. Deși nu îl menționează pe președintele rus Putin pe nume, Zelenski pare să îl critice pe liderul rus pentru că „aruncă sute de mii de oameni” în război.

Prigojin a confirmat, sâmbătă seară, că luptătorii Wagner se întorc la baze pentru a „evita vărsarea de sânge”:

  • „Au vrut să desființeze Wagner. Noi am pornit pe 23 iunie la „Marșul Justiției”. Într-o zi am mărșăluit până la mai puțin de 200 km de Moscova. În tot acest timp, nu am vărsat nici măcar o picătură din sângele luptătorilor noștri. Acum este momentul în care sângele poate fi vărsat. Realizând toată responsabilitatea pentru faptul că se va vărsa sânge rusesc, întoarcem coloanele noastre și plecăm în direcția opusă, spre taberele noastre de campanie, conform planului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...