Înalta Curte atacă la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat
UPDATE Ora 16.45: Înalta Curte a anunțat, într-un comunicat de presă, că va contesta la Curtea Constituțională în întregime legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat. Decizia a fost luată în unanimitate.
În privința legii pensiilor speciale, Înalta Curte reclamă, între altele, încălcarea articolelor constituționale privind independența justiției și statul de drept, privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și încălcarea principiului egalității în drepturi.
Comunicatul integral:
La data de 29.06.2023, ora 13.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară,
În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,
Cu participarea unui număr de 87 de judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește:
I.Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023)
Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Sub primul aspect, a fost avută în vedere existența următoarelor motive de constituționalitate extrinsecă:
- Caracterul eterogen al legii și nesocotirea principiului unicității reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalității coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituția României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.
- Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
- Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității normei juridice.
De asemenea, instanța supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituționalitate intrinsecă:
- Încălcarea art.124 alin.(3) prin raportare la art.1 alin.(3) și (5) din Constituție referitoare la independența justiției și la statul de drept.
- Încălcarea art.44 din Constituție și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin dispozițiile art.I pct.2 din Lege, cu referire la abrogarea alin.(2) al art.211 din Legea nr.303/2022 și ale art.I pct.4 din Lege, cu referire la art.211 alin.(41) din Legea nr.303/2022.
- Încălcarea principiului egalității în drepturi prevăzut de dispozițiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituție.
- Încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5), art.16 alin.(1) și art.56 alin.(2) din Constituție prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
- Încălcarea art.1 alin.(4) din Constituție privind principiul separației și echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială și respectul reciproc între autoritățile statului, inclusiv prin raportare la dispozițiile art.147 din Constituție.
Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr.421/2021)
Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Sub primul aspect, a fost avută în vedere existența următoarelor motive de constituționalitate extrinsecă:
- Caracterul eterogen al legii și nesocotirea principiului unicității reglementării. Încălcărarea art.1 alin.(5) privind principiul legalității coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituția României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.
- Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) și n) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
Sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) și (5) prin raportare la art.53 din Constituție cu privire la principiul securității raporturilor juridice, a clarității și previzibilității reglementării și a statului de drept.
După redactare, hotărârile pronunțate de Secțiile Unite vor fi publicate în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro.
Știrea inițială: Înalta Curte a decis, joi, să atace la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat, ambele acte normative fiind adoptate miercuri de Parlament, potrivit informațiilor G4Media.
Înalta Curte este una dintre instituțiile care pot sesiza CCR în legătură cu acte normative aprobate de Parlament.
Înalta Curte este condusă de Corina Alina Corbu.
Context. Proiectul de reformă a pensiilor speciale, adoptat miercuri de Senat, aduce câteva modificări de fațadă ale acestei legi, astfel încât pensiile respective rămân neatinse vreme de câțiva ani și nici vârsta de pensionare nu va fi afectată o vreme, arată Economedia.
În plus, au fost introduse anumite excepții de la cumulul pensiei cu salariul.
Marius Budăi, ministrul Muncii, declara că vârsta minimă de pensionare va fi generalizată la 65 de ani, dar magistrații apar în proiect cu 60 de ani. În plus, această prevedere va fi aplicată din 2035.
Astfel, până în 2025, inclusiv, magistrații se vor putea pensiona în continuare la 50 de ani. Vârsta minimă de pensionare va crește treptat, până în 2035, când va ajunge la 60 de ani. În plus, vechimea minimă minimă în funcția de judecător, procuror urcă la 25 de ani, comparativ cu 20 în prezent, abia din 2029.
În ceea ce privește interdicația cumulului pensiei cu salariul la stat, USR a semnalat, printr-un mesaj al deputatei Oana Țoiu, că parlamentarii au introdus ”excepții” pentru angajații BNR, ANRE, ANCOM, Academia Română.
Între categoriile exceptate nu se regăsesc și magistrații.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
43 comentarii