G4Media.ro

Transport de noapte, introdus la Cluj-Napoca începând din 1 iulie, pe trei…

sursa foto: CTP/ Facebook

Transport de noapte, introdus la Cluj-Napoca începând din 1 iulie, pe trei linii, între orele 23:00 şi 02:00

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că, din 1 iulie, va fi introdus transportul de noapte pe trei linii, autobuzele urmând să circule din 30 în 30 de minute, între orele 23:00 şi 02:00. Până în prezent, orarul mijloacelor de transport în comun se închidea la ora 23:00.

„Transport de noapte la Cluj-Napoca începând din 1 iulie, pe 3 linii: 54N, 5N şi 25N. Începând din 1 iulie, Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Compania de Transport Public Cluj SA asigură zilnic 3 rute de transport de noapte în municipiul Cluj-Napoca, din 30 în 30 de minute, de la ora 23:00 până la ora 02:00”, a transmis vineri seară primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc.

Liniile de transport public în comun de noapte sunt următoarele:

  •  Linia 54N: Cartierul Zorilor – Zona centrală – Cartierul Grigorescu
  • Linia 5N: Aeroport – Zona centrală – P-ţa Gării
  • Linia 25N: Cartierul Mănăştur – Zona centrală- Cartierul Gheorgheni

”Linia 54N va fi deservită de autobuze electrice, iar liniile 5N şi 25N de troleibuze. Costul unui titlu de călătorie este de 5 lei, care va putea fi achiziţionat prin aplicaţia 24Pay, de la POS-urile din mijloacele de transport şi de la conducătorul auto”, a transmis primarul Boc. El a mai adăugat că în fiecare vineri, clujenii şi turiştii beneficiază de transport gratuit pe toate liniile urbane, indiferent de mijlocul de transport în comun, conform programului „vinerea verde”, care include și localitățile vecine municipiului, Floreşti și de la 1 iulie și Apahida.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Si ca de obicei… Boc uita sa spuna ca aceste linii de noapte sunt munca celor de la USR.

  2. Acesta nu este transport de noapte. Este transport partial pe timpul noptii