G4Media.ro

STENOGRAME din dosarul azilelor de bătrâni. Arde-te-ar focul pe mațe / Nesimțitul…

Sursa foto: Pixabay

STENOGRAME din dosarul azilelor de bătrâni. Arde-te-ar focul pe mațe / Nesimțitul dracu / Ia-ți tratamentul, că dacă vin eu la tine, îl iei forțat

Stenogramele din referatul de arestare a unor suspecți din dosarul azilelor de bătrâni arată modul în care angajații și patronii se comportau cu locatarii acestor centre. Unele stenograme sau mărturii ale altor angajați arată că aceștia foloseau amenințări cu bătaia și un limbaj extrem de dur.

24 de inculpați au fost reținuți de procurori și doi plasați sub control judiciar în dosarul azilelor unde procurorii susțin că vârstnicii erau supuși ”tratamentelor inumane și degradante”. DIICOT anchetează mai multe fapte, între care constituirea de grup infracțional organizat, trafic de persoane și delapidare. Ancheta DIICOT a început la câteva luni după o investigație a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

Stenograme din referatul de arestare preventivă:

G. D: CLAUDIU, dă-l pe spiker, ALINA!
ALINA: E pe spiker!
G. D: CLAUDIU, pune, mă, și ia-ți tratamentul, că dacă vin eu la tine, îl iei și forțat și chem și salvarea și te trimit la plimbare iar!
CLAUDIU: Să mă trimită la Obregia…
G. D: Băi, nu te trimite unde vrei tu, că dacă vin eu, iei medicamentele fără să ajungi la Obregia, te rog eu frumos, nu mă face să vin eu până acolo, pune mâna și ia-ți tratamentul și vorbim mâine ce vrei să faci!
CLAUDIU: Mă auziți, vreau să lucrez…
G. D: Ok, ia-ți tratamentul azi și mâine când vin, vorbim, să vedem unde te duc

Ce spune un martor:

La scurt timp, MĂDĂLINA a coborât de la etaj, s-a dus în bucătărie, unde, de după o ușă, a luat o bară metalică de la un mop, pe care a ascuns-o pe sub halat, pentru a nu fi observată de camerele de supraveghere. Mădălina s-a apropiat de EVA și i-a spus ”vino-ncoa, fir-ai a dracu, îți arăt eu ție!”. În continuare, aceasta a pucat-o pe EVA de mâna dreaptă și a condus-o la baia de la subsol, lângă izolator, timp în care mi-a spus mie să sting lumina de la subsol și să aștept în camera alăturată. La scurt timp, se auzea cum MĂDĂLINA o lovea pe EVA, căreia îi spunea ”te omor, fir-ai a dracu!” dar întrucât această tânără este diagnosticată cu retard mintal, nu poate rosti decât foarte puține cuvinte, fiind practic în imposibilitatea de a țipa, tocmai din cauza acestui handicap. Agresiunea a durat aproximativ cinci minute, după care MĂDĂLINA mi-a spus să aprind lumina, ocazie cu care am văzut-o pe EVA că avea ochii plini de lacrimi, după care am urcat împreună la parter.

Într-o altă înregistrare, la minutul 22:34, pe fundal se aude cum “Alina” (Anghel Cătălina) îl cheamă pe beneficiarul cu apelativul „Claudiu”, identificat ca fiind numitul M. C. (diagnosticat cu schizofrenie paranoidă), acesta afirmând că vine mai târziu deoarece are nevoie la toaletă, moment în care Cristea Alexandru zis „Sandu” îl strigă pe un ton agresiv, exprimându-se astfel: „Bă! Bă! Treci încoace! Fir-ai al dracu` de nesimțit!”

Mai departe, într-o altă înregistrare, la minutul 06:26, pe fundal se aude vocea angajatei „Alina” (Anghel Cătălina) care i se adresează beneficiarului cu apelativul „Andrei”, identificat ca fiind L. A.-I., astfel: „Treci de acolo sus! Andrei! Treci! Stai dracului cuminte că te bat, să știi!”

– În continuare Alina se adresează pe un ton ridicat unei terțe persoane din apropiere:
-De ce nu te ștergi mă, arde-te-ar focul, să te ardă pe mațe! Nesimțitul dracu’ ce ești! Ce e aicea bă!
– DOMN: Lasă-l dracu’….ho…ho…
– ANGHEL CĂTĂLINA: -Ce bă, animalu’ dracu’! Ce… (pe fundal se aude un zgomot specific unei lovituri) fir-ați ai dracu’, să fiți cu plămânii voștrii!
– DOMN: Aoleu…
– ANGHEL CĂTĂLINA: -De nenorociții dracului ce…-Adă-i altă pereche, nu vezi că sa murdărit?!…Hai tată, că vorbim!
– DOMN: Când vorbim?
– ANGHEL CĂTĂLINA: Nu știu!
– DOMN: Păi nu pot să mai vorbesc.
– ANGHEL CĂTĂLINA: Hai, că am treabă!
– DOMN: Ai treabă…bine.
– ANGHEL CĂTĂLINA: Hai!..-Ce dracului e mă pe tine, măi animalu’ dracu’! Mă, javră ce ești!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Tumorile rezultate din votul hotilor banilor statului roman, al bugetarilor si al familiilor lor.
    PS: hiponimie – hiperonimie?

  2. Budăi ar trebui să-i aibă pe conștiință pe „bunicii și părinții noștri”, nu să-și bata joc de ei!

    • asa-i, dar sa o mentionam si pe firea, sa nu para ca incercam sa distragem atentia de la ea.

  3. Empatie ? multi nu au auzit de acest cuvânt si de semnificația sa.