G4Media.ro

VIDEO Cum a fost la Neversea: Număr mai mare de participanți decât…

sursa foto: Gabriel Mateescu

VIDEO Cum a fost la Neversea: Număr mai mare de participanți decât anul trecut, în ciuda frigului și a ploii/ Aproape orice gen de muzică, scene noi și demonstrații cu inteligență artificială (galerie foto)

A cincea ediție Neversea a ajuns în ultima zi. Numărul de participanți a fost mai mare decât anul trecut, în ciuda frigului și al ploii, festivalul a avut scene noi, concerte din aproape toate genurile de muzică și demonstrații cu inteligență artificială.

Festivalul a atras în total peste 150 de artiști din țară dar și din afară, de la Lil Uzi Vert, venit pentru prima oară în România, și Steve Aoki și J Balvin până la Șatra B.E.N.Z. și numeroși alți artiști români. Anul acesta a oferit un repertoriu mai divers decât edițiile precedente: Trei noi scene, Balkaniada pentru “o românească cinstită”, Pachanga pentru experiența latino și Retro Fantesia, dedicată nostalgicilor, au redus cât mai puțin șansele ca cineva să spună “nu este genul meu de muzică”.

Cât despre audiență, evenimentul a fost un succes. Organizatorii au transmis că plaja a găzduit peste 65 de mii de oameni în prima noapte a festivalului și peste 72 de mii în a doua – câteva mii mai mulți decât anul trecut, când pragul de 70 de mii a fost trecut abia în a treia zi. Traficul creat pe drumurile amenajate de pe plajă a fost egalat doar de cel de pe bulevardele orașului.

Astfel, s-au putut auzi pe plajă mai toate tipurile de muzică, de la rap și trap la ritmuri latino și la muzică generată de AI și chiar hituri rock clasice, deseori în același timp. Fiecare a captat propria audiență, mai mare sau mai mică. Artiștii rap și hip hop de la The Ark, de exemplu, au atras mai mulți oameni decât melodiile rock clasice de la Retro Fantesia.

Experiența de a trece în doar câteva minute de mers de la un concert Șatra B.E.N.Z. la Bohemian Rhapsody a fost completată de demonstrații artistice mai mici și exotice presărate pe plajă. Artiștii mari au dominat scenele, dar nisipul a aparținut trupelor de animatori colorați, dansatori și atracțiilor precum Revocalize.ai – care le-a permis petrecăreților să creeze propria muzică cu voci ale artiștilor celebri generate prin inteligență artificială.

Alte distracții au inclus diferite jocuri și activități cu posibilitatea de a câștiga premii de la comercianți. Acestea au atras uneori cozi mai mari chiar decât la spațiile cu mâncare sau locurile special amenajate pentru poze.

Potențialul de reclamă al evenimentului nu a fost recunoscut doar de agenții economici. Până și forțele armate și-a ocupat un mic colț din plajă, aproape de intrare, unde soldații au organizat o expoziție de arme și au prezentat oferte de recrutare și educație militară celor veniți la festival.

Plaja a rămas surprinzător de curată în tot timpul festivalului, în ciuda dimensiunilor evenimentului. Coșurile de gunoi se găseau la tot pasul, iar echipele de curățenie păreau a fi mereu la treabă. Cu toate astea, în mod previzibil, spațiile din jurul scenelor, unde curățătorii nu puteau trece prin masele de spectatori, au ajuns mult mai murdare. The Ark, în special, a părut aproape inundată de gunoaie în momentele dintre reprezentații.

În privința securității, un subiect pe care organizatorii festivalului au pus accentul în declarații, prezența agenților de poliție dar și a paznicilor privați, pompierilor și paramedicilor a fost un element constant pe parcursul festivalului, atât în afara cât și în interiorul perimetrului său.

Prețurile porneau de la 10 lei pentru o apă plată, 15 pentru un suc și aproape 20 pentru o bere, deci, una peste alta, o ședere mai lungă sub soarele arzător nu a fost ieftină.

Mâncarea nu s-a lăsat mai prejos. Indiferent de preferințe, de la un burger la pizza, hot dog sau alt tip de fast food, prețul standard pentru un fel principal, servit în porții destul de mici, a fost de cel puțin 40 de lei. În funcție de stand, numai o porție de cartofi putea depăși suma de 30 de lei. Întrebat de un client despre prețurile piperate, răspunsul sec, dar cu un ton de umor, al unuia dintre vânzători a fost “Ce pot să vă zic, sunteți la festival!”.

Vremea a fost inițial de partea organizatorilor și invitaților, dar lucrurile au devenit mai complicate după prima zi. Distracția părea a fi în pericol în ziua de sâmbătă, când temperaturile mai reduse și ploaia au închis o parte din standuri și au gonit din participanți.

În cuvintele nemuritoare ale lui Freddie Mercury, care, a propos, a fost des prezent în difuzoarele de la Neversea, “spectacolul trebuie să continue” – pelerinele de ploaie au înlocuit costumele de baie, dar aglomerația a ajuns din nou la cote maxime când s-a lăsat întunericul și vremea s-a mai calmat.

Spectacolul se încheie duminică iar tot ce mai rămâne după aceea este așteptarea până la ediția următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Din pacate noul val al festivalurilor – mai ales in Romania – nu are nimic de a face cu promovarea muzicii – ci pur si simplu sunt numai „tunuri” pentru a face foarte mult bani intr-un timp foarte scurt. De aceea se canta toate genurile de muzica, poate poate vine cat mai mult lume sa dea 40 de lei pe o portie de cartofi prajiti. In rest PR ieftin de pe ChatGPT pentru tinerii frumos si liberi cu buzunare largi. Sunt curios cine va fi primul care va cupla muzica electronica – care se asculta numai de doua ori pe an la festivaluri – cu manelele care se asculta zilnic. Si atunci sa vezi ce festival o sa iasa…sa se oftica dusmanii manelelelor…