G4Media.ro

În urma accidentului feroviar din Ungaria, doi kilometri și jumătate de șine…

sursa foto: captura video hirado.hu

În urma accidentului feroviar din Ungaria, doi kilometri și jumătate de șine au fost avariați. Trenurile din România spre Budapesta și Viena blocate

Gravul accident de tren din Kétpó, Ungaria, a dat complet peste cap sistemul feroviar din această țară, șina de cale ferată fiind avariată pe o lungime de 2,5 km. Autoritățile maghiare nu pot estima când va putea fi restaurată calea ferată, scrie hirado.hu. Între timp, foarte multe trenuri au înregistrat întârzieri chiar și de câte zece ore, inclusiv cele două trenuri internaționale care leagă Bucureștiul de Budapesta și de Viena.

Reabilitarea căii ferate este încă în curs de desfășurare la locul accidentului feroviar, Köpó, iat restricțiile sunt încă în vigoare pe linia Békéscsaba, relatează presa maghiară.

Un tren de marfă a deraiat duminică, nu se știe încă exact cauza. Nimeni nu a fost rănit. Din unul dintre vagoane s-au scurs pesticide, astfel că pompierii au construit metereze de pământ pentru a proteja cursurile de apă din apropierea accidentului. De asemenea, 40 de persoane  din douăsprezece locuințe au fost evacuate.

Două trenuri internaţionale care leagă Bucureştiul de cele două capitale au fost anulate provizoriu. În locul lor circulă un tren suplimentar, care combină cele două rute, anunță protv.ro. O garnitură de tren a ajuns la Arad cu zece ore întârziere.

Aproape 200 de persoane care au intrat în ţară pe la Curtici au ajuns la Arad mult după prânz, în loc de ora 4:00 dimineaţa. Întârzierea a fost de aproape 600 de minute.

 „Mai mult am stat prin Ungaria deviați. Nu știam ce urmează, nu știam nimic, nimic. Am aflat că a fost o deraiere și o modificare de orar. Dacă s-a întâmplat puteau să anticipeze și suferința oamenilor. Avem copii care nu au avut o gură de apă, nimic”, a spus un călător pentru ProTv. Un altul a declarat: „Am stat două ore jumate la Viena, încă șase ore în Ungaria, încă două ore de întârziere, zece ore în total, Ajungem acasă la 1-2. Fară apă, fără mâncare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...