G4Media.ro

Primul park&ride în municipiul Brașov: S-a desemnat constructorul / 700 de locuri…

Sursa foto: Pixabay

Primul park&ride în municipiul Brașov: S-a desemnat constructorul / 700 de locuri de parcare pentru autoturisme, motociclete, autocare și microbuze

Primăria municipiului Brașov a desemnat astăzi firma care va face primul park&ride dintre cele 4 pe care administrația vrea să le construiască la principalele intrări în oraș, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov. Acesta va fi construit în partea dreaptă a terminalului RAT din Bartolomeu.

Proiectul face parte din strategia municipalității de tranziție spre reducerea traficului metropolitan și turistic în interiorul orașului, pentru că este vorba despre o parcare multietajată în care turiștii sau cei din zona metropolitană pot să-și lase mașinile și să folosească mijloace alternative de transport în interiorul orașului. Sau să meargă pe jos. Deocamdată, licitația este la faza depunerii eventualelor contestații.

„După trecerea perioadei de contestații, se va semna contractul și se va da ordinul de începere a lucrărilor. Câștigătorul are la dispoziție 16 luni să finalizeze această construcție care va avea peste 700 de locuri de parcare pentru autoturisme, motociclete, autocare și microbuze, dar și pentru biciclete. Totodată, parcarea va fi dotată și cu stații de încărcare a autoturismelor electrice“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Valoarea ofertei este de peste 85 de milioane de lei, fără TVA. În paralel, primăria a început demersurile pentru a mai construi park&ride-uri la intrările dinspre București, Bacău și Târgu Mureș. Cel mai avansat proiect este cel de la intrarea dinspre București, unde se lucrează deja la tema de proiectare în vederea achiziționării serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate. În cazul celorlalte două parcări, se încearcă identificarea terenurilor necesare care să asigure și un acces facil către liniile de transport urban.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...