Tabără de terapie prin volei la Braşov / Încercăm să-i ajutăm să înţeleagă ce importanţă au emoţiile şi cum anume la pot regla”
Copiii care iubesc voleiul se pot antrena în aceste zile la Braşov ca şi cum ar fi profesionişti. A şasea ediţie a CipVolei Summer Camp este în plină desfăşurare la Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, unde are loc o tabără de terapie prin volei pentru copii, anunță BZB.ro.
Ciprian Dârnescu, organizator al evenimentului şi antrenor de volei la Corona Braşov, a reuşit să strângă mai bine de 120 de copii din toată țara şi să aducă antrenori apreciaţi chiar şi din Italia, una dintre forţele mondiale în acest sport.
Copiii vor lucra şi cu un psiholog care îi ajută să înţeleagă provocările la care sunt supuşi şi cum să le depăşească.
„În relaţie cu copiii încercăm să-i ajutăm să înţeleagă ce importanţă au emoţiile şi cum anume la pot regla. Anul acesta vorbim despre conflict, dar nu doar despre ceartă, ci mai ales despre conflictul interior: care sunt etichetele pe care mi le pun şi le rulez tot timpul în minte şi ce se întâmplă când acest lucru mă blochează. Pe noi, ce ne interesează este să învăţăm copiii să-şi genereze foarte bune gânduri atunci când intră în meciuri, dar asta presupune să poată să-şi regleze partea emoţională”, a explicat Oana Cueşdeanu, psihoterapeut CipVolei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank