Profesorul Marian Popescu: Am decis să nu mai susțin cursuri la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, în semn de protest față de angajarea fostului șef de resurse umane al SRI. Senatul a votat, fără rușine, o impostură academică. La vedere
Senatul Universității din București “a votat, fără rușine, o impostură academică. La vedere“, scrie profesorul universitar Marian Popescu pe pagina sa de Facebook, unde anunță că „în semn de protest față de carențele de integritate academică, manifeste în modul în care conducerea FJSC și Comisia de validare a Senatului UB au acceptat ca valid un dosar pe post didactic la FJSC al unui candidat care nu are nicio legătură evidentă cu postul respectiv, nu voi mai susține cursul de Etică și Integritate Academică la FJSC în anul universitar următor“, potrivit Edupedu.ro.
Profesorul Marian Popescu reacționează astfel, alături de alte două cadre didactice din aceeași facultate – Emilia Șercan și Raluca Radu – față de angajarea pe postul de asistent universitar la FJSC a lui Antonio Amuza, fost șef de resurse umane la Serviciul Român de Informații. Asociația Studenților la Comunicare a cerut joi Facultății de Jurnalism a Universității din București să revizuiască decizia de ocupare a postului de asistent universitar în instituție de către fostul șef de resurse umane al SRI
Marian Popescu denunță astfel faptul că respectivul candidat are un „CV academic irelevant pentru postul pe care îl ocupă acum pentru o perioadă nedeterminată“ și trage un semnat de alarmă pentru faptul că „problema scandalului Amuza (…) nu este atât că a ascuns că a fost un șef la SRI, ci că filtre academice de la facultate și de la universitate au închis ochii în fața unei imposturi evidente“.
Citește articolul complet pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii