George Alagiah, unul dintre cei mai longevivi și respectați jurnaliști ai BBC, a murit la 67 de ani, la nouă ani după ce a fost diagnosticat cu cancer

George Alagiah, unul dintre cei mai longevivi și respectați jurnaliști ai BBC, a murit la 67 de ani, la nouă ani după ce a fost diagnosticat cu cancer, relatează radiodifuzor britanic.

El a fost o prezență permanentă în cadrul știrilor televizate britanice timp de peste trei decenii, prezentând în ultimii 20 de ani BBC News at Six.

Înainte de asta, a fost un corespondent străin premiat, relatând din țări precum Rwanda și Irak.

A fost diagnosticat cu cancer intestinal în stadiul patru în 2014 și a dezvăluit în octombrie 2022 că acesta se răspândise și mai mult.

Alagiah a fost premiat pentru reportajele despre foametea și războiul din Somalia la începutul anilor 1990 și a fost nominalizat pentru un Bafta în 1994 pentru că a acoperit campania de genocid a lui Saddam Hussein împotriva kurzilor din nordul Irakului.

De asemenea, a fost numit jurnalistul anului de către Amnesty International în 1994, pentru reportajul despre războiul civil din Burundi, și a fost primul jurnalist BBC care a relatat despre genocidul din Rwanda.

George Maxwell Alagiah s-a născut în Colombo, Sri Lanka, înainte de a se muta în copilărie în Ghana și apoi în Anglia.

Principala sa amintire din copilărie legată de Sri Lanka a fost plecarea din această țară. Părinții săi erau tamili creștini; țara, numită pe atunci Ceylon, era împotmolită în violențe etnice.

Tatăl său, Donald, era inginer, specializat în distribuția apei și irigații. Simțindu-se nedorit și nesigur în țara sa, și-a dus tânăra familie în Africa, în căutarea unei vieți noi și mai bune.

Inițial, familia a prosperat acolo, dar părinții lui Alagiah au decis să își educe copiii în Anglia când o lovitură de stat a înrăutățit atmosfera din Ghana. La vârsta de 11 ani, tatăl său l-a lăsat la internatul din Portsmouth; amândoi au trebuit să își stăpânească lacrimile.

Copilăria sa plină de schimbări și asimilare a contribuit la formarea personalității sale și i-a influențat judecata profesională.

A existat un anumit rasism. Era aproape singurul băiat de culoare; în dușuri se auzeau „mișto-uri” de genul „Bongo Bongo land”. A renunțat să le mai ceară oamenilor să îi spună numele corect (familia lui îl pronunța „Uller-hiya”).

„În acele zile”, a reflectat el, „aproape că îți cereai scuze dacă aveai un «nume ciudat».” Alternativa era să ieși în evidență ca un „cactus exotic într-un pat de plante de primăvară de pe pajiște”.

Dar, într-un fel, școala sa din Anglia – St John’s College – era o societate închisă și ireală, care l-a izolat de schimbările sociale uriașe care se petreceau în afara zidurilor sale. Sentimentul anti-imigranți din multe părți ale țării a fost ceva ce i-a trecut în mare parte cu vederea.

Oamenii îi comparau deseori înfățișarea cu cea a lui Omar Sharif. Ceea ce voiau să spună cu adevărat, a scris el mai târziu, era că era educat și vorbea frumos, deși avea pielea brună.

El credea că devenise „genul potrivit” de străin într-o țară în care „clasa socială învinge de fiecare dată rasa”.

Mai târziu, a urmat cursurile Universității Durham, unde a întâlnit-o și mai târziu s-a căsătorit cu Frances Roberthan.

După absolvire, a petrecut șapte ani la South Magazine, mândru de linia sa editorială care prezenta o lume inegală ca fiind una instabilă.

În 1989 s-a alăturat BBC drept corespondent pentru afaceri externe, iar apoi a devenit corespondent pentru Africa, continentul copilăriei sale.

A fost adesea o experiență deprimantă. A intervievat copii soldați în Liberia, victime ale violurilor în masă în Uganda și a fost martor la foamete și boli aproape peste tot.

„Există o nouă generație în Africa”, scria el, „generația mea, copiii libertății, născuți și educați în acei ani de euforie de după independență, am avut o șansă. Nu am făcut mare lucru cu ea”.

Unul dintre cele mai mândre momente profesionale ale sale a fost atunci când a difuzat unele dintre primele imagini ale epurării etnice din Kosovo, în 1999, a spus el.

Alte subiecte pe care le-a acoperit în reportaje și documentare au inclus comerțul cu organe umane în India, copiii străzii în Brazilia, războiul civil din Afganistan și încălcarea drepturilor omului în Etiopia.

El a intervievat personalități precum președintele sud-african Nelson Mandela, arhiepiscopul Desmond Tutu, secretarul general al ONU Kofi Annan și președintele Robert Mugabe din Zimbabwe.

Trecând la prezentarea știrilor, a prezentat BBC One O’Clock News, Nine O’Clock News și BBC Four News, înainte de a fi numit unul dintre principalii prezentatori ai emisiunii Six O’Clock News în 2003.

A prezentat emisiuni de știri din Sri Lanka după tsunami-ul din decembrie 2004, precum și reportaje din New Orleans în urma uraganului Katrina și din Pakistan după cutremurul din Asia de Sud din 2005.

A fost numit OBE (Officer of the Order of the British Empire – Ofițer al Ordinului Imperiului britanic) pentru servicii aduse jurnalismului în 2008.

După diagnosticul inițial de cancer al lui Alagiah, în 2014, boala s-a răspândit la ficat și la ganglionii limfatici, care au necesitat chimioterapie și mai multe operații, inclusiv una de extirpare a celei mai mari părți a ficatului.

El a declarat că a fost o „persoană mai bogată” pentru această experiență la întoarcerea la prezentare, în 2015, și a spus că lucrul în redacție a fost „o parte atât de importantă pentru a rămâne energic și motivat”.

A fost nevoit să ia alte câteva pauze de la serviciu pentru a urma un tratament, iar în ianuarie 2022 a declarat că a crezut că cancerul „probabil că mă va prinde în cele din urmă”, dar că se simte totuși „foarte norocos”.

Vorbind la podcastul Desperately Seeking Wisdom în 2022, el a spus că atunci când i s-a descoperit cancerul, i-a luat ceva timp să înțeleagă ce „trebuia să facă”.

„A trebuit să mă opresc și să spun: «Stai puțin. Dacă oprirea completă ar fi venit acum, viața mea ar fi fost un eșec?»”.

„Și, de fapt, când mă uit în urmă și mă uit la călătoria mea… familia pe care am avut-o, oportunitățile pe care le-a avut familia mea, marele noroc de a da peste [Frances Robathan], care este acum soția și iubita mea de atâția ani, copiii pe care i-am crescut… nu am simțit că a fost un eșec”. Alagiah a avut doi copii cu Frances.