G4Media.ro

Primarul Capitalei vrea un împrumut de 836 milioane de euro pentru achiziția…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Primarul Capitalei vrea un împrumut de 836 milioane de euro pentru achiziția de 250 de tramvaie / ”Banca Mondială şi-a manifestat interesul” / 70% din tramvaiele STB au durata de exploatare depăşită

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a avut, miercuri, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, iar aceştia şi-au arătat interesul să împrumute PMB în vederea achiziţionării a 250 de tramvaie noi, suplimentar faţă de investiţiile realitate până acum pentru modernizarea transportului public în comun, anunță Agerpres. El a mai precizat că valoarea acestor tramvaie este de aproximativ 836,5 milioane euro şi pentru obţinerea fondurilor necesare, pe lângă împrumutul pe care instituţia vrea să îl obţină de la Banca Mondială, PMB va aplica pentru finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027, în cadrul apelului dedicat mobilităţii urbane.

„Am primit la sediul Primăriei Capitalei vizita unei delegaţii a Băncii Mondiale pentru a discuta despre posibilitatea finanţării achiziţiei a 250 de tramvaie noi, suplimentare faţă de investiţiile făcute până acum pentru modernizarea transportului public în comun. Echipa condusă de Shomik Raj Mehndiratta, manager administrativ în domeniul transportului pentru Europa şi Asia Centrală, şi-a manifestat interesul pentru a împrumuta primăria, urmând ca, în perioada următoare, să revină cu o solicitare de documente pentru a analiza propunerea noastră”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.

El a adăugat că valoarea totală estimată pentru achiziţionarea celor 250 de tramvaie este de 836,5 milioane euro.

„Pentru obţinerea fondurilor necesare, pe lângă împrumutul pe care ne dorim să îl obţinem, vom aplica şi pentru finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027, în cadrul apelului dedicat mobilităţii urbane”, a mai precizat edilul general.

Acesta a reamintit că, în luna iunie a acestui an, a obţinut aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru Studiul de oportunitate ce vizează achiziţia tramvaielor.

„Dintre acestea, 100 vor avea lungimea de 36 m şi vor fi unidirecţionale, alte 100 din gama de 27 m lungime, dintre care 90 unidirecţionale şi 10 bidirecţionale. Restul de 50 vor avea o lungime de 45 m şi vor fi unidirecţionale. Toate tramvaiele noi vor avea echipamente moderne, vor beneficia de sistem de climatizare şi vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi”, a completat Dan.

Primarul Capitalei a mai spus că, în prezent, parcul circulant al STB are 521 de tramvaie, inclusiv vagoanele utilitare.

„Dintre acestea, aproape 70% au durata de exploatare depăşită”, a conchis Nicuşor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...