G4Media.ro

The Night-Art Festival 2023: O nouă ediție a festivalului de light-art Lights…

The Night-Art Festival 2023: O nouă ediție a festivalului de light-art Lights On, dedicată în întregime vieții culturale de noapte, la Timișoara (Parteneriat)

Asociația Daisler dă viață nopții în Timișoara cu ediția 2023 a celebrului festival de light-art Lights On, parte a calendarului cultural al programului „Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii”. Din 27 septembrie până pe 14 octombrie, orașul va fi un caleidoscop de lumină și cultură.

Cea mai complexă ediție de până acum a festivalului Lights On transformă Timișoara într-un laborator cultural nocturn, desfășurându-se sub umbrela Internațional Light Festival Organization, ce reunește peste 40 de festivaluri globale de acest gen. Faptul că Lights On este primul festival românesc membru al acestei prestigioase asociații subliniază importanța și impactul său cultural.

Cultura nu doarme – și nici nu ar trebui să o facă! Pentru aceasta, Lights On – The Night-Art Festival își propune să trezească străzile Timișoarei pe parcursul nopții cu o varietate de evenimente, de la spectacole de teatru și muzică live, la tururi ghidate și circuite de instalații de lumină. Desigur, festivalul păstrează un respect profund pentru cei care preferă liniștea nopții, fără a perturba ordinea publică sau traficul.

“Cea mai complexă ediție a festivalului Lights On de până acum va avea loc la Timișoara, în cadrul programului Capitală Europeană a Culturii 2023. Ne bucurăm să putem explora unul dintre marile orașe ale României într-o manieră complet nouă și să îmbogățim experiența culturală nocturnă prin cunoștințele acumulate în cei 5 ani de Lights On. Am creat un festival de explorare urbană asociat cu marile evenimente similare de la nivel continental, un festival care a depășit de mult granițele țării și care a creat povești memorabile. Suntem încântați să putem crea amintiri de această dată alături de publicul timișorean.” – Andi Daiszler, fondatorul Lights On România și președintele Asociației Daisler

Lights On extinde la Timișoara rolul de eveniment cultural nocturn, propunând concepte inovative care îmbogățesc viața culturală până târziu în noapte. Sub deviza „Culture Doesn’t Sleep„, Timișoara devine un laborator pentru explorarea culturii nocturne, cu activități structurate în trei domenii principale: LIGHT, RESEARCH, EXPERIMENT.

LIGHT

Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la cea mai amplă ediție a circuitului instalațiilor de lumină. Acesta va fi organizat în premieră în cartierul Iosefin, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Timișoarei, care devine casa festivalului.

Printre lucrările de impact care ajung pentru prima dată în România se numără Submergence, creația studioului britanic Squidsoup, o experiență inedită care va fascina publicul timișorean și nu numai. De asemenea, Firefly Field, un câmp de licurici

de aproximativ 500 de metri pătrați, aparținând studioului olandez Toer, va fi expusă pentru prima dată la Timișoara.

Evenimentul va avea lansarea oficială pe 29 septembrie 2023 printr-un spectacol unicat creat de artiști români și străini deopotrivă.

Tot în categoria LIGHT regăsim și prima alocare directă de granturi pentru cercetare și realizare de instalații de lumină din istoria țării. Astfel, Asociația Daisler acordă 2 granturi a câte 5.000€ fiecare către Universitatea de Vest Timișoara – secția Arte Vizuale – și Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca – secția Sculptură, scopul acestor granturi fiind de a stimula tinerele generații într-un domeniu nou, în care Asociația Daisler a inovat în ultimii 5 ani. Granturile sunt oferite în parteneriat cu George by BCR – partenerul oficial al The Night-Art Festival.

Una dintre cele două instalați construite de către studenți va fi ulterior expusă la Leeds, în cadrul celui mai mare festival de lumină din UK – Light Night Leeds, unul dintre partenerii The Night-Art Festival. Este vorba astfel despre o oportunitate unică pe care studenții români o au, aceea de a fi prezenți pe una dintre marile scene ale light-art-ului continental.

RESEARCH

Categoria RESEARCH debutează pe 30 septembrie cu Culture of Nightlife Conference, o conferință axată pe viața culturală nocturnă. Evenimentul reunește figuri marcante din domeniu, incluzând primari de noapte, antropologi sociali cu experiență în conceptul de „Orașul de Noapte”, autorități în evenimente și strategii axate pe lumină, precum și fondatori ai unor rețele globale de sociologi care studiază impactul evenimentelor nocturne.

Evenimentul va fi găzduit în apropierea Iulius Town, iar lista completă a invitaților va fi anunțată în august. În cadrul conferinței se vor prezenta bune practici din marile capitale culturale ale lumii, cu accent pe activități nocturne care nu deranjează locuitorii ce doresc să se odihnească.

În cadrul aceleiași categorii, RESEARCH, zeci de artiști vor avea oportunitatea de a interacționa cu publicul și de a-și prezenta practica artistică în sesiuni de Meet & Greet în premieră la Timișoara.

EXPERIMENT
Această categorie își propune să demonstreze că viața culturală poate fi vibrantă și noaptea, fără a perturba odihna publicului. Conținutul include experimente culturale nocturne inspirate de metropole precum Londra, Amsterdam și Paris.

Două concepte de premiere sunt Night Theater și Night Gigs. Primul, o piesă de teatru unică despre securitatea nocturnă în Timișoara, sub semnătura Andreei Tănase și în regia lui Cătălin Mardale, care se va juca într-un autobuz electric în mișcare. Night Gigs, pe de altă parte, este o serie de spectacole surpriză. Achiziționarea biletului nu dezvăluie locația sau actul artistic, informațiile vor fi comunicate în ziua evenimentului.

Spectacolele pot include performance-uri muzicale, stand-up show, improvizație, drag show, activism cultural, teatru de club etc. și vor avea loc în spații variate, precum curți private sau fabrici. Fiecare show, ce durează aproximativ 2 ore, va avea o audiență restrânsă de 50 de persoane, favorizând interacțiunea cu artiștii.

Biletele vor fi scoase la vânzare în cursul lunii august.

Categoria include și Night Walks, tururi nocturne care conectează vizitatorii cu instalațiile de lumină și cu zonele din cartierul Iosefin care suferă transformări de la noapte la zi. Aceste tururi se vor desfășura în mai multe limbi, alături de ghizii Timișoara Guided Tours.

Tot în cadrul The Night-Art Festival oferim și timișorenilor ocazia unică de a-și îmbogăți peisajul cultural pe timp de noapte. Astfel, Asociația Daisler lansează un call inedit adresat operatorilor timișoreni de evenimente, call menit să adauge experiențe culturale nocturne în intervalul 27 septembrie – 14 octombrie. Activități variate, de la cursuri de gătit la miezul nopții la teatru de păpuși pentru adulți, vor fi asistate de asociație pentru o implementare eficientă. Zece dintre aceste evenimente vor primi granturi de 1000€ fiecare și asistență la implementare și comunicare.

Pentru a descoperi în întregime universul nocturn al festivalului, așteptăm curioșii pe www.night-art.ro, unde se vor dezvălui treptat invitații speciali, hărțile către destinațiile nocturne și programul complet al aventurilor luminoase.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează