G4Media.ro

Dosarul 10 august va fi retrimis în judecată săptămâna viitoare, la 5…

Foto: Inquam Photos / George Calin

Dosarul 10 august va fi retrimis în judecată săptămâna viitoare, la 5 ani după violențele din Piața Victoriei/ Fosta conducere a Jandarmeriei este cap de listă la inculpați/ 460 de persoane sunt părți vătămate – surse

Dosarul violențelor din 10 august va fi trimis în judecată la începutul săptămânii viitoare, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Procurorii militari din cadrul Parchetului General au avut un termen limită impus de instanță, data de 10 august, au mai explicat sursele.

Pe lista inculpaților se regăsesc foștii șefi ai Jandarmeriei, Laurențiu Valentin Cazan, Mihai Dan Chirică, Sebastian Cucoș și Ionuț Cătălin Sindile, dar și mai mulți jandarmi acuzați că au agresat protestatarii, conform surselor judiciare. Unii dintre cei din urmă ar fi recunoscut faptele, însă marea majoritate nu au colaborat cu anchetatorii pe motiv că ei nu sunt ”turnători”.

Mai mult, peste 450 de persoane care au participat la manifestația din Piața Victoriei s-au constituit părți civile în dosar.

Context

10 august 2018: zeci de mii de oameni, majoritatea veniți din diaspora, au protestat în Piața Vcitoriei, cerând demisia Guvernului condus de Viorica Dăncilă, nemulțumiți fiind în principal de atacul repetat la justiție al Partidului Social Democrat, în fruntea căruia, la momentul respectiv, era Liviu Dragnea. Violențele între protestatari și forțele de ordine nu au întârziat să apară, iar manifestația a degenerat, jandarmii intervenind cu gaze lacrimogene, tunuri de apă pentru a dispersa mulțimea și a evacua zona.

11 august 2018: Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar anunță deschiderea unei anchete, în cadrul căreia aproape 800 de protestatri au depus plângeri împotriva forțelor de ordine, pe care le acuzau de violență. Plângerile îi vizau și pe Carmen Dan, ministrul de Interne la acel moment, și conducerile Jandarmeriei Române și a Capitalei, dar și pe Liviu Dragnea.

Membrii Comunității Declic anunță, într-un comunicat, că vor veni în Piața Victoriei, pe 10 august, pentru a cere justiție pentru victimele abuzurilor jandarmilor din 2018. ”O nouă expertiză tehnică din dosar, realizată de specialiști din cadrul MApN, arată că jandarmii au folosit împotriva propriilor cetățeni grenade care aveau capacitatea de a exploda și de a produce răni deosebit de grave”, se mai arată în comunicatul Declic.

Procurorii DIICOT au anunțat, în iulie 2020, clasarea parțială a dosarului privind violențele de la 10 august și declinarea unei părți din anchetă către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, privind intervenția unor jandarmi la protestul Diasporei. Șefii jandarmilor, CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN au scăpat de dosar, potrivit comunicatului instituției conduse de Giorgiana Hosu.

Una dintre victimele jandarmilor, Ioan Crăciuneanu, a solicitat și obținut redeschiderea anchetei privind violențele jandarmilor din 10 august 2018, în urma unui proces susținut de comunitatea Declic. Membrii Declic au achitat costurile cu avocații, atât pe parcursul anchetei, cât și în instanță, în plângerile împotriva clasărilor nelegale ale dosarului.

Astfel, avocații au obținut, la Curtea de Apel București, redeschiderea cercetărilor. Ulterior, pe parcursul anchetei, au descoperit, din sute de ore de înregistrări, imaginile în care se vede clar că jandarmii lovesc cetățeni pașnici. Acum, această expertiză asupra efectelor grenadelor, cerută de Ioan Crăciuneanu, nu face decât să confirme oficial ce au spus victimele încă din prima zi.

Protestul de joi, 10 august, este organizat de societatea civilă: Comunitatea Declic, Corupția Ucide, Inițiativa România, Asociația RoOmenia, Inițiativa Timișoara, Aradul Civic, Rezistența și Reset.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. hai inca 5 ani cu prescriptia …

  2. Nu mai comentează nimeni?Normal, sunt plecați cu toții .Anormala Românie ,i-a alungat ,marea majoritate sunt tineri

  3. Dar șaoru’ d-nei Olguța ce face, doarme liniștit?!
    Sau tresare la gândul că domnu’ procuror ar putea să interogheze paznicii hotelurilor din p-ța Victoriei și să afle astfel detalii interesante despre ultrașii U. Craiova deghizați în manifestanți pașnici ?!

  4. Justice á la roumain.
    De col Paraschiv nu se mai șoptește. Susur pentru Carmen Dan și V. Dăncilă.

  5. Dar Dragnea?
    Băi tăticule, bai.