G4Media.ro

Primarul Nicușor Dan, amendă de 10.000 de lei pentru constructorul imobilului din…

sursa foto: Nicusor Dan

Primarul Nicușor Dan, amendă de 10.000 de lei pentru constructorul imobilului din strada Icoanei: Se execută lucrări fără autorizație. Aici s-a construit o clădire pe patru parcele, ceea ce e flagrant ilegal

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, reclamă situația imobilului de pe strada Icoanei, nr.2-8, din Sectorul 2, care în opinia sa a fost construit în baza unei autorizații emise de vechea administrație Firea, „cu multe elemente de nelegalitate”. Mai mult, Nicușor Dan arată că deși avea autorizația de construire expirată, constructorul și-a continuat lucrările, trimițând în fals o adresă oficială, pe 2 august, în care ar fi pretins că lucrările sunt încheiate. Din acest motiv, Poliția Locală i-a aplicat constructorului o amendă de 10.000 de lei.

„Am efectuat astăzi împreună cu Poliția Locală un control la clădirea din Icoanei 2-8, (aflată într-o zonă protejată), unde se execută lucrări de construire fără autorizație. Am aplicat constructorului o amendă în valoare de 10.000 de lei.  Deși Primăria Municipiului București, prin Poliția Locală, este organ de control și are atributul de a verifica executarea autorizațiilor pe care le emite și a lucrărilor, beneficiarul ne-a refuzat accesul în clădire.  Aceasta clădire are autorizație expirată, iar proprietarii ne-au trimis în fals o adresă oficială, pe 2 august, în care pretind că au terminat lucrările, ceea ce, în mod evident, se vede limpede că nu e cazul – lucrările continuă și la interior, și la exterior. În orice stat civilizat, dacă un privat minte într-un act oficial adresat unei autorități publice și continuă lucrări fără autorizație, vine Poliția și-i pune cătușe”, a transmis Nicușor Dan.

Edilul Capitalei afirmă că zona în care s-a construit acest imobil este prevăzută ca „zonă protejată”, astfel că orice lucrare fără autorizație constituie infracțiune. „Parchetul trebuie să intervină. Din păcate, din experiența noastră, acesta intervine cu foarte mare dificultate, așa cum a dovedit-o chiar în cazul Icoanei 2-8”, a spus Nicușor Dan, subliniind totodată că va face o nouă plângere penală la Parchet și că va sesiza toate instituțiile abilitate „până când toată lumea va înțelege că și în București, ca în toate marile capitale europene, legea trebuie respectată”. 

Primarul Capitalei mai spune că și-ar dori ca „odată pentru totdeauna, să se restabilească legalitatea în construcțiile din București”. El readuce în discuție obiceiurile vechii conduceri a Primăriei în privința emiterii autorizațiilor de construire, apreciind că noul imobil de pe strada Icoanei nu-și avea locul acolo, având în vedere că pe locația respectivă (dintr-o zonă protejatp) se aflau 4 imobile cu o anumită valoare arhitecturală.

„În opinia mea, acele imobile trebuiau păstrate. Administrația precedentă a dat o autorizație de desființare pentru cele 4 imobile și o autorizație de construire cu multe elemente de nelegalitate, cel mai flagrant fiind acela că regulamentul zonei protejate spune că nu ai voie sa comasezi parcele. Chiar dacă demolezi și reconstruiești, trebuie să faci patru clădiri. Și aici s-a construit o clădire pe patru parcele, ceea ce e flagrant ilegal”, a transmis Nicușor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Poate corecteaza cineva de la g4media – „care în opinia s-a a fost construit”

  2. ceva nu e in regula in tara asta: adm blocului in care locuiesc a fost amendata de politia locala cu 3000 lei pentru ca nu a facut curat dupa mizeria lasata de animale de companie in parcare. Aceeasi politie locala da amenda 10000 lei pentru o contructie ilegala?

    • Da, dar diferenta este ca cel care a investit in acea constructie ilegala are niste cojones deosebit de mari (politic vorbind)

  3. Las ca rezolvă Gușații cand vin din vacanta treaba , doar au luat șpagă grea de la ala de a construit !

  4. Sper sa nu se opreasca aici, declaratia in fals este o problema. Restul? Mult mai mult decat 10 000 de lei. Sa nu mai spun de arhitectura acestui imobil, nici cea mai mica bunavointa de a face ceva care sa se incadreze macar coloristic in tipicul strazii sau cartierului. Dar nici o speranta cu tagma arhitectilor ce au impanzit Bucurestiul cu oribilitati. Banuiesc ca nu exista legislatie in acest sens.