G4Media.ro

Curtea Supremă a SUA restabilește o reglementare federală care limitează armele de…

sursa foto: captura video

Curtea Supremă a SUA restabilește o reglementare federală care limitează armele de foc de fabricaţie artizanală, numite „arme fantomă”

Curtea Supremă a SUA a admis marţi o cerere a administraţiei preşedintelui Joe Biden de a restabili – cel puţin pentru moment – o reglementare federală care vizează să limiteze armele de foc de fabricaţie artizanală, numite „arme fantomă”, care sunt greu de urmărit de către forţele de ordine, relatează Reuters conform news.ro

Judecătorii de la Curtea Supremă au suspendat astfel o decizie din 5 iulie a judecătorului districtual Reed O’Connor din Fort Worth, Texas, care a blocat regulamentul din 2022 la nivel naţional, până când administraţia a făcut apel.

Decizia Curţii Supreme a fost luată cu 5 voturi la 4, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, John Roberts, şi colega conservatoare Amy Coney Barrett alăturându-se celor trei judecători liberali ai instanţei pentru a admite cererea administraţiei.

Judecătorii conservatori Clarence Thomas, Samuel Alito, Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh au făcut opinie separată faţă de decizie.

Judecătorul districtual Reed O’Connor constatase că administraţia şi-a depăşit autoritatea, în temeiul unei legi federale din 1968 numită Gun Control Act (Legea privind controlul armelor de foc) atunci când a emis reguli referitoare la „armele fantomă” – arme de foc care sunt asamblate în mod privat şi nu au numerele de serie obişnuite cerute de guvernul federal.

Regula, emisă de Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozivi (ATF) pentru a combate proliferarea rapidă a armelor artizanale, interzice kiturile „buy-build-shoot” pe care indivizii le pot obţine online sau de la un magazin fără o verificare a antecedentelor. Aceste kituri pot fi asamblate rapid pentru a obţine o armă de foc funcţională.

Regulementarea administraţiei clarifica faptul că armele fantomă se califică drept „arme de foc” în conformitate cu Legea privind controlul armelor de foc, extinzând definiţia unei arme de foc pentru a include piese şi kituri care pot fi transformate cu uşurinţă într-o armă. Administraţia a impus necesitatea unor numere de serie şi a pus condiţia ca producătorii şi vânzătorii să aibă o licenţă. De asemenea, vânzătorii trebuie să efectueze verificări ale antecedentelor cumpărătorilor înainte de vânzare.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a lăudat decizia instanţei, spunând că regula „vizează siguranţa publică – ajutând forţele de ordine să rezolve infracţiunile şi reducând numărul de arme fantomă nedetectabile care inundă comunităţile”.

Unul dintre contestatarii regulii, grupul de lobby pentru arme de foc Firearms Policy Coalition, a declarat că este „profund dezamăgit” de decizie, dar a rămas încrezător că va câştiga din nou în apel.

Un sondaj Reuters/Ipsos finalizat marţi a constatat că 70% dintre americani susţin cerinţele ca armele fantomă să aibă numere de serie şi să fie produse numai de producători autorizaţi. Ideea a beneficiat de sprijin bipartizan în rândul respondenţilor, 80% dintre democraţi şi 61% dintre republicani fiind în favoarea ei.

În 2021, aproximativ 20.000 de arme fantomă suspecte au fost raportate la ATF ca fiind recuperate de forţele de ordine în cadrul unor anchete penale – o creştere de zece ori faţă de 2016, potrivit statisticilor Casei Albe.

Statele Unite, ţara cu cea mai mare rată de posesie de arme de foc din lume, rămân o naţiune profund divizată cu privire la modul în care trebuie abordată violenţa cu arme de foc, inclusiv frecventele atacuri în masă.

În trei hotărâri importante din 2008 încoace, Curtea Supremă a lărgit drepturile privind armele de foc, inclusiv o decizie din 2022 care a declarat pentru prima dată că prin Constituţia SUA este protejat dreptul unui individ de a purta o armă de mână în public pentru autoapărare, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...