G4Media.ro

EXCLUSIV CFR, tranzacție de trei milioane de euro. Unul dintre cei mai…

Sursa Foto: Facebook

EXCLUSIV CFR, tranzacție de trei milioane de euro. Unul dintre cei mai promițători fotbaliști din Superligă a semnat cu o multiplă campioană

CFR Cluj l-a vândut pe Emanuele Yeboah, unul dintre cei mai promițători fotbaliști din Superliga. Fotbalistul din Ghana în vârstă de 20 de ani a semnat cu Brondby, câștigătoare a zece titluri de campioană în Danemarca.

Potrivit surselor G4media.ro, suma de transfer de ridică la 3 milioane de euro, iar clubul „feroviar” păstrează și procente dintr-un viitor transfer.
CFR a anunțat despărțirea de fotbalist chiar înaintea derby-ului cu Universitatea Cluj programat luni, de la 21:30, pe Cluj Arena.

„Cluburile CFR 1907 Cluj și Brøndby IF au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Emmanuel Yeboah.Venit la clubul nostru la începutul anului trecut, Yeboah și-a demonstrat, în scurt timp, calitățile ofensive, evoluând pentru Academia CFR și pentru echipa secundă. În doar câteva luni, în iulie 2022, atacantul a făcut pasul la echipa mare și a avut o evoluție constantă, devenind rapid un jucător important pentru CFR Cluj. În tricoul alb-vișiniu, Yeboah a bifat 53 de meciuri și a fost autorul a 5 goluri. Îi mulțumim pentru toată munca depusă la echipa noastră și îi dorim multă baftă la noua sa echipă!”, a transmis CFR pe pagina de Facebook, fără a oferi detalii în privința sumei de transfer

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...